Cozmin Gușă a revenit în PSD cu doar o zi înainte ca CNA să decidă asupra licenței Realitatea TV / Bilanțul politic sumbru al patronului unei televiziuni cu datorii uriașe la stat

Cozmin Gușă a revenit în PSD cu doar o zi înainte ca CNA să decidă asupra licenței Realitatea TV / Bilanțul politic sumbru al patronului unei televiziuni cu datorii uriașe la stat

Cozmin Gușă s-a înscris luni în PSD, chiar cu o zi înainte ca CNA să decidă dacă îi va prelungi sau nu licența televiziunii pe care o patronează – Realitatea TV.

Anunțul a fost făcut de primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, care a postat pe internet o fotografie alături de Gușă și de Paul Stănescu, cu mesajul „prieteni vechi, proiecte noi, muncă în echipă”. Ulterior, el a postat și adeziunea lui Cozmin Gușă, datată 28 octombrie 2019.

În perioada 2001-2003, în timpul guvernării Adrian Năstase, Cozmin Gușă a ocupat funcția de secretar general al PSD. În 2004, el a fost ales deputat pe listele Alianței Dreptate și Adevăr. În 2005, Gușă și-a făcut propriul partid, împreună cu Lavinia Șandru – Partidul Inițiativa România.

Gușă a avut de-a lungul timpului relații cu mai multe persoane influente, cu poziții pro-rusești.

„Una din tampeniile pe care serviciile secrete din Romania o prezinta cu consecventa este speculatia referitoare la Moscova si la eventuala apartenenta a mea la o organizatie oculta, legata de fostul KGB si despre care am informatii ca a fost prezentata atat lui Basescu, cat si lui Adrian Nastase”, explica Gușă, în februarie 2005.

“Rusia e a doua mea patrie”, a mai mărturisit senin și mândru patronul Realitatea TV.

Iar pentru a ilusta apropierea lui Gușă de Virgil Măgureanu și Iulian Vlad, Doru Bușcu a amintit, într-un articol pentru Cațavencii, câteva declarații făcute chiar de Cozmin Gușă: “Mă întîlnesc cu Virgil Măgureanu din interes și cu plăcere” și “Generalul Iulian Vlad fost cel mai important mentor al meu”. Gușă a mai spus despre Vlad că “era o figură solară”, “de o bunătate deosebită” și “eu îi spuneam Bunicule”.

De altfel, amintește Doru Bușcu, ”în perioada pre-aderării euroatlantice, uneltirile rusești ale lui Gușă au început să stînjenească discuțiile României cu partenerii din NATO și UE, așa că Năstase l-a dat afară din PSD”. La fel a procedat și Băsescu. De asemenea, Gușă ”a vizitat Moscova, a întîlnit oficiali ruși și a umplut spațiul public de bazaconii panslaviste”. 

Povestea rusească a lui Gușă Cozmin Horea, proxenetul media format la școala bunicului securist Iulian Vlad, e o rană deschisă în obrazul siguranței naționale. Gușă n-a fost explicat destul de Servicii, și nici de magistrați. Din fericire, cele două vocații ale lui – arivismul și impostura – se contrabalansează, iar limitele personajului sînt restrînse de propria natură. Cercetările, însă, continuă. Dacă, așa cum pretinde, Rusia e a doua lui patrie, rămîne neclar care e, totuși, prima”, a mai scris Doru Bușcu în articolul din Cațavencii.

În august 2018, el a anunțat că lansează Partidul Realitatea, ulterior acuzând că înscrierea formațiunii ar fi blocată de actuala putere.

Pe 30 octombrie, licența Realitatea TV va expira și trebuie să se prezinte în fața CNA pentru o prelungire cu încă nouă ani, așa cum se întâmplă cu orice post de televiziune sau de radio, notează Pagina de Media. Televiziunea este în insolvență din anul 2011 și, teoretic, nu are nici acum un plan de reorganizare aprobat de instanță. Realitatea TV ar avea 127 de milioane de lei datorii la stat. În prima ședință, din 24 octombrie, membrii CNA au decis să ceară lămuriri de la ANAF privind situația încă neclară a datoriilor societății aflată în insolvență. CNA a decis totodată să-i invite pe cei de la ANAF la o discuție (publică sau informală), pe același subiect.

Cu doar câteva zile înainte ca CNA să ia o decizie definitivă, reprezentanții postului au publicat pe realitatea.net un articol cu „mesaj” – „Refuzul Consiliului Național al Audiovizualului de a prelungi licența Realitatea TV poate avea consecințe dramatice pentru membrii consiliului”.

Radu Herjeu, membru CNA, a catalogat articolul realitatea.net drept o „tentativă de presiune”.

„Denunț public tentativele de presiune asupra membrilor CNA prin ”articole” de presă în care li se spune cum pot ei plăti despăgubiri de milioane de euro dacă respectă Legea Audiovizualului în cazul unui vot negativ acordat solicitării de prelungire a licenței unui post de televizune! În condițiile în care există toată deschiderea Consiliului de a înțelege exact (prin întâlniri cu reprezentanții ANAF, ai postului respectiv și juriști) extrem de complicata situație juridică a firmei care deține licența, tocmai pentru a putea lua o decizie corectă, în concordanță cu prevederile legale!”, a scris Radu Herjeu, pe Facebook.