Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi dimineaţă, după ce liderii Uniunii Europene au ajuns la un acord pe tema planului de relansare economică post-coronavirus, că România a obţinut fonduri europene în valoare de 79,9 miliarde de euro.La capătul unuia dintre cele mai lungi summituri din istoria Uniunii Europene, liderii statelor membre au ajuns la un acord în privința programului de relansare economică post-coronavirus. 750 de miliarde de euro vor fi destinate redresării, din care 390 de miliarde sub formă de subvenții și 360 de miliarde împrumuturi.
Președintele Klaus Iohannis a catalogat drept „frumos” rezultatul obținut la summitul UE privind planul de redresare economică, unul dintre cele mai lungi din istoria blocului comunitar. Iar despre suma obținută de România, șeful statului a spus că este una „impresionantă”.
Iohannis a precizat că banii – 79,9 de miliarde de euro – vor fi folosiți pentru refacerea principalelor sisteme publice, pentru construcția de școli, spitale și pentru refacerea infrastructurii.
„E un acord extrem de important pentru Europa şi pentru România. După discuţii şi negocieri, am obţinut pentru România o sumă impresionantă – 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene.
Vom folosi această sumă pentru a reface infrastructura, pentru a construi spitale, şcoli, pentru a reconstrui sistemele publice.
O parte semnificativă a acestei sume va fi folosită pentru revigorare economică”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Șefii de stat și de Guvern din Uniunea Europeană au ajuns la un acord privind programul de relansare economică abia marți dimineață, deși summitul era programat să se încheie încă de sâmbătă.
Astfel, așa-zisele state ”frugale” – Austria, Olanda, Danemarca, Suedia şi Finlanda, și celelalte țări, în frunte cu Germania și Franța, au ajuns la un compromis: fondul de redresare va fi alcătuit din 390 de miliarde de euro sub formă de subvenții și 360 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi. La acestea se vor adăuga cele 1.000 de miliarde de euro – bugetul UE pe următorii șapte ani.
De bani ar urma să beneficieze mai ales Spania și Italia, primele și cel mai puternic afectate state europene de epidemia de coronavirus.
Duminică seară, Charles Michel, președintele Consiliului European, le-a cerut insistent liderilor UE să nu prezinte imaginea „unei Europe slabe” şi să fie de acord cu planul de relansare economică post-coronavirus.
Iar marți dimineață acesta a declarat într-o conferință de presă: „„Am reușit! Europa este puternică. Europa este unită!”.
Discuțiile nu au fost deloc simple și chiar s-au lăsat cu mici crize de nervi, au dat de înțeles delegați prezenți la negocieri. Președintele Franței, Emmanuel Macron, ar fi „bătut cu pumnul în masă” duminică. El ar fi susţinut că Franţa şi Germania „se luptă pentru interesele Europei atunci când frugalii sunt egoişti şi nu fac concesii”.