Poliţia canadiană a anunţat că a dejucat un complot care viza uciderea a unui „număr mare” de persoane la Halifax, capitala acestei provinciei Noua Scoție, informează CBC News.
Trei suspecţi implicaţi în presupusul complot au fost arestați, iar altul a fost găsit mort într-o casă din Timberlea, anunță sursa citată.
„Pot să vă spun că un pont din partea publicului a declanşat investigaţia iniţială”, aVrem ca oamenii să ştie că am aflat, am acţionat rapid şi am interceptat ameninţarea.”, declarat Brian Brennan, şeful Jandarmeriei Regale canadiene din Noua Scoţie.
El a afirmat că, potrivit informațiilor primite joi dimineaţa, un bărbat şi o femeie plănuiau să se ducă sâmbătă într-o zonă din Halifax „cu scopul de a deschide focul pentru a ucide cetăţeni şi apoi să să se sinucidă”. Băiat în vârstă de 19 ani din Timberlea şi femeia în vârstă de 23 de ani din oraşul american Geneva (Illinois) aveau acces la arme de foc şi prezentau o ameninţare semnificativă.
Poliţia l-a depistat pe băiatul în vârstă de 19 ani la Tiger Maple Drive în Timberlea, a pătruns în locuinţă şi l-a găsit mort, vineri. Rolul celorlalţi doi suspecţi bărbaţi, în vârstă de 20 de ani, din Halifax, şi în vârstă de 17 ani, din Cole Harbour, urmează să fie stabilit în cadrul anchetei, a anunţat poliţia în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Poliţia i-a arestat pe bărbatul în vârstă de 20 de ani şi pe femeie pe Aeroportul Internaţional Stanfield din Halifax, iar pe celălalt băiat, în vârstă de 17 ani, la Cole Harbour, preciznd că nu sunt căutați alți suspecți în acest caz.
„Nu aş caracteriza evenimentul ca terorist. I-aş clasifica drept un grup de indivizi cu anumite convingeri şi care voiau să comită acţiuni violente împotriva cetăţenilor”, a declarat Brian Brennan, fără să precizeze despre ce „convingeri” este vorba, dar indicând că „nu sunt de natură culturală”.