Euforia de după 16 noiembrie s-a epuizat: Câţi vor fi dispuşi să meargă cu Klaus Johannis până în pânzele albe, aşa cum au mers cu Băsescu până în cele negre?

Partea proastă este că atunci când ajungi foarte sus rişti să cazi foarte rău. Cam cu asta se confruntă Klaus Iohannis. Între cele două tururi de scrutin, toată lumea şi-l dorea necondiţionat pe președinte pe Iohannis. Acum, acesta este acuzat ba că tace, ba că nu face, ba că face dar de ce tace, ba că tace dar poate face.

“Nu au trecut nici două luni de mandat, moment cu totul irelevant, şi Johannis este acuzat ba că tace, ba că nu face, ba că face dar de ce tace, ba că tace dar poate face etc. etc. O preşedinţie normală, conformă cu standardele europene, pare greu de imaginat şi acceptat de concetăţenii noştri, sfâşiaţi între consensul iliescian şi perpetuul scandal băsescian. O formulă des întâlnită pentru Johannnis este cea a unui „nou Constantinescu“, deşi nici datele personale, nici momentul istoric cu totul diferit nu justifică aşa ceva. În acest context delicat, există riscul ca acţiunile „susţinătorilor“ săi să-i facă mai mult rău decât bine singurului preşedinte cu imagine de aşa ceva pe care l-a avut ţara asta.”, scrie jurnalistul Doinel Tronaru într-un editorial postat pe Adevărul.

„Nu l-am votat pe preşedintele Iohannis ca să tacă, ci ca să facă“, scria recent şi Mircea Cărtărescu pe acelaşi Facebook, cu referire la scandalosul vot din Parlament în cazul Vosganian de săptămâna trecută.

În acest context, jurnalistul susține că șeful statului “în realitate, formal desigur, preşedintele s-a detaşat acum de partide, iar faptul că parlamentul a nesocotit ceea ce spusese în discursul său de marţi nu este vina lui Johannis. Arată doar că clasa politică rămâne la fel de incapabilă şi nedoritoare de reformă reală. Mai arată şi că perioada de euforie de după 16 noiembrie într-adevăr s-a epuizat. Propun să-l aşteptăm pe Johannis să vedem cum se comportă în momentele într-adevăr importante, de criză majoră, care din păcate nu vor întârzia să apară, şi abia după aceea să ridicăm – eventual – piatra.”

„Câţi vor fi dispuşi să meargă cu Klaus Johannis până în pânzele albe, aşa cum au mers cu Băsescu până în cele negre?”, se întreabă Tronaru.