Gafă CFR: Un tren a plecat fără călători din Gara de Nord. Pasagerii așteptau la alt peron

Gafă CFR: Un tren a plecat fără călători din Gara de Nord. Pasagerii așteptau la alt peron
Foto: CFR Călători / Facebook

Un tren a plecat fără pasageri din Gara de Nord Bucureşti, întrucât pasagerii au fost trimiși la un alt peron.

Gafă după gafă la Gara de Nord

Astfel, trenul care pleca spre Buzău fusese anunțat că va pleca de la linia 5, dar a fost tras la linia 8, scrie Observator News.

Însă, pasagerilor nu le-a comunicat nimeni această schimbare. Cu toate acestea, trenul a plecat la ora stabilită, în timp ce oamenii care au cumpărat bilet au rămas pe peronul indicat de tabelele de afişaj.

Călătorii au aflat de eroare abia când au cerut explicaţii la biroul de informaţii. Pasagerii au primit bilete gratuite la următoarele curse spre Buzău. Nu a fost, însă, singura greşeală însă.

Trenul cu destinaţia Sibiu fusese anunţat pentru linia 14, dar a fost tras la linia 10. În acest caz, din fericire, pasagerii au fost informaţi la timp de greşeală.

Reacția CFR

”Știu că s-au făcut anunțuri la megafon în cazul de ieri și doar o parte dintre călători nu au putut ajunge. Cei care nu au reușit să se urce la trenul regio 5003 li s-a făcut restituire de bani”, au precizat Carmen Cotonaru, responsabil comunicare pentru CFR Călători, pentru Libertatea.

De asemenea, ea a mai adăugat faptul că CFR a dispus efectuarea unei cercetări interne pentru a vedea cum s-a întâmplat acest lucru.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Tot săptămâna aceasta, mai multe imagini apărute pe rețelele de socializare arată cum aparatele de aer condiționat, de pe holul caselor de bilete, au fost montate cu ambele unități la interior.

Este vorba despre aparate de aer condiționat clasice, de tip „split”, cele mai răspândite, în apartamente, dar și instituții publice și private. În Gara de Nord, mai multe unități exterioare, care cuprind componente precum condensator și ventilator, au fost montate invers.

Practic, unitatățile care transmit aer rece și cele care suflă cald sunt unele lângă altele, potrivit imaginilor publicate pe internet.

Ultima oră
17:30 - Nicușor Dan, după ce George Simion l-a numit „paraplegic”: Cred că susținătorii AUR se rușinează că i-au dat votul. Noi, ca politicieni, reprezentăm oamenii (VIDEO)
17:16 - Premieră istorică: Ungaria va avea un ministru nevăzător. De ce portofoliu se va ocupa Vilmos Kátai-Németh (FOTO)
17:15 - Nicușor Dan, declarații după Consiliul European. Cu ce cerințe s-a prezentat președintele la reuniunea informală: „Ne dorim un buget ambițios al Uniunii” (VIDEO)
17:05 - Călătorie transformată în coșmar. Cum a rămas o femeie cu dizabilități blocată pe aeroport
16:59 - George Simion, derapaj grav la adresa lui Nicușor Dan: „Avem un individ pus la Cotroceni, paraplegic”. Ce riscă acum liderul AUR (VIDEO)
16:50 - Oana Gheorghiu, noi explicații despre inițiativa privind companiile de stat: Sunt conștientă că am deranjat multe interese – membri în CA-uri, amante și nepoți, contracte din care unii se îmbogățeau
16:33 - Laborator clandestin de cocaină descoperit în Italia. Trei persoane arestate, printre care doi români
16:30 - Cum ar urma să arate noua lege a salarizării: Președintele, premierul și parlamentarii vor primi bani în plus. Ce sporuri și beneficii ar putea dispărea
16:22 - Drulă: „Scumpirea călătoriilor la metrou e o măgărie PSD-istă”. Explicațiile
16:08 - Companiile duc recrutarea la extrem: interviuri cu detectorul de minciuni. Mărturia unei tinere din București care a trecut prin șocul testului poligraf