Virgil Popescu, ministrul Energiei, a dat asigurări, luni, că centralele de apartament nu vor fi taxate suplimentar.
„Nu se va întâmpla nimic cu centralele de apartament, nu se vor taxa suplimentar. A apărut în spațiul public înainte de a apărea pachetul de modificare a directivelor europene, știrea că prin acest pachet se vor impozita și interzice centralele de apartament. Nu se va întâmpla asta”, a declarat ministrul liberal al Energiei, pentru Digi24.
Virgil Popescu a explicat apoi că prin acest pachet se dorește reducerea emisiilor cu 55% până în 2030. Asta înseamnă că până atunci trebuie luate mai multe măsuri în diverse domenii, inclusiv în cel al combustibililor.
Adică „anumiți combustibili să poată fi taxați suplimentar în funcție de emisii de CO2 și să nu mai fie scutiri pentru anumite categorii de cetățeni cum sunt acum scutiri pentru cei care folosesc gazul natural combustibil de foc solid pentru încălzirea locuințelor”, a continuat ministrul.
Virgil Popescu a mai precizat că e nevoie de modificarea unor directive europene, lucru care poate dura chiar și trei ani, și de o perioadă de tranziție de maxim 10 ani.
„Acest pachet vine și cu un fond social european pentru a atenua această sărăcie energetică. Când vorbim de consumatori vulnerabili, inclusiv aceste modificări de directivă fac diferența că nu se pune problema să avem taxări pe consumatorii vulnerabili.
Vorbim de o posibilitate în viitor, poate peste 10 ani, a taxării suplimentare a combustibililor pe care îi putem folosi oriunde, inclusiv în centralele proprii de apartament”, a mai declarat ministrul Energiei, pentru Digi24.
Duminică, Virgil Popescu a susținut că scumpirile din ultima vreme de pe pieţele angro de energie electrică şi gaze naturale nu se vor regăsi în totalitate în facturile populaţiei. Liberalul a mai afirmat că situația chiar ar trebui să-i stimuleze pe români să facă o alegere pe piaţa concurenţială.