Fost director al unei firme din București, indemnizație de șomaj de 7.103 lei

Fost director al unei firme din București, indemnizație de șomaj de 7.103 lei

Un fost director general de la o societate comercială din Bucureşti, a avut în 2014 cea mai mare indemnizație de șomaj. El a încasat lunar, ca şomer, 7.103 lei, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă într-un răspuns pentru Mediafax. Un şef serviciu din Braşov, ajuns şomer, a încasat lunar 5.299 de lei, iar un fost director de bancă, aflat în aceeaşi situaţie, a primit anul trecut 4.755 de lei lunar.

Zece dosare de şomaj cu un cuantum al indemnizaţiei mai mare sau egal cu 3.000 lei au fost înregistrate anul trecut. Majoritatea au provenit din Bucureşti, potrivit ANOFM.

Indemnizaţia de şomaj se acordă, pe perioade stabilite diferenţiat, în funcţie de stagiul de cotizare, potrivit articolului 39 din Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, indemnizaţia de şomaj se acordă timp de şase luni pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin un an, nouă luni pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puţin cinci ani şi 12 luni pentru cei care au un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani.


Ultima oră
08:59 - A fost emis mesaj RO-ALERT în Tulcea după un nou atac cu drone rusești, lângă granița României. Unde au fost raportate explozii
08:46 - Sorin Grindeanu e dispus să fie premier: „Cred că vom fi chemați repede la Cotroceni”
08:43 - Politico scrie despre „încăpățânarea” lui Bolojan și ascensiunea „periculoasă” a lui Simion. „Cum să urmărești haosul politic din România ca un profesionist”
08:20 - Pensionarii cu venituri mici primesc prima tranșă din ajutorul de stat începând cu 4 mai. Cine sunt beneficiarii și care e cuantumul sprijinului
07:59 - Criză în Sectorul 1. Romprest a anunțat că nu va mai face curat ca înainte: „Nu poți să ții un sector curat dacă serviciile nu sunt plătite. Reducerile vizează, în principal, curățenia stradală”. Ce se întâmplă cu gunoiul menajer
07:29 - Haos pe Otopeni. Diana Șoșoacă, întâmpinată de susținători, după pierderea imunității. Ea avertizează: „S-ar putea să câștige Rusia”
23:59 - Imagini impresionante din casa Mihaelei Rădulescu. Adela Popescu și Radu Vâlcan au vizitat-o pe divă
23:55 - Ce onorarii au artiștii din „Generația de Aur” la nunți. Sumele cerute de Saveta Bogdan, Elena Merișoreanu și Gheorghe Turda în 2026
23:55 - Tradiția grătarului de 1 Mai continuă, chiar și cu vreme capricioasă. Ce reguli trebuie respectate pentru a nu primi amenzi
23:35 - Tensiuni uriașe pe străzile Londrei: Premierul Keir Starmer promite protecție sporită pentru cetățeni