Primele semne ale crizei economice: Și francezii au devenit fani de mașini SH

Primele semne ale crizei economice: Și francezii au devenit fani de mașini SH
Paris, Franța. Foto: Pixabay

Efectele crizei COVID încep să se manifeste puternic în plan economic, inclusiv la francezi. La începutul anului în curs au fost vândute cu 35% mai puține mașini noi. Astfel, au fost preferate cele second-hand, cu câțiva ani vechime.

În 2021, 6 milioane de mașini second-hand au fost vândute și de trei ori mai puține autoturisme noi. Samsarii și afaceriștii au simțit potențialul în contextul COVID și astfel, au profitat la maximum de oportunitate. Au fost create noi platforme pentru achiziționarea de mașini la mâna a doua.

Samuel Bouchet, creatorul unei platforme create pentru achiziționarea de mașini SH, a subliniat faptul că pe fondul cererii din ce în ce mai mari, au crescut și prețurile.

„Spre finele primei carantine din 2020, uzinele care construiesc noi maşini noi s-au oprit astfel că nu au mai putut fi livrate comenzile. Iar din 2021, avem de a face cu o nouă problemă pe fondul lipsei semiconductorilor astfel că iarăşi producţia este oprită ori diminuată şi ajungem la un minus de 30% din producţia de maşini noi. Nu-i de mirare că oamenii se reorientează către maşini de ocazie, relativ noi, ce au între 2 şi 5 ani. Iar efectul este că preţul maşinilor de ocazie a crescut”, a declarat Bouchet, potrivit RFI.

Piața mașinilor SH, cu mare potențial

Jacques Alvergnas, patronul unui magazin de mașini SH, este optimist în privința perspectivelor pieței.

„Cifrele sunt bune dar un neapărat excelente. Dar este o piaţă în creştere. Deja ştim că şi pe această piaţă va fi o penurie de maşini. Deoarece clienţii care cumpără în mod normal o maşină nouă şi deci se despart de cea veche, acum, vor cumpăra direct una la mâna a doua. Mă tem că preţul la maşinile de ocazie va creşte. Încă nu este cazul. Clienţii noştri fac, încă, super afaceri la noi”, a punctat francezul.

Mașinile SH au devenit mai populare și în alte state din Europa, dar și în SUA.