Andrei Pleşu: Europarlamentarii români oferă colegilor lor străini un portret dezavantajos al naţiei pe care, chipurile, o întruchipează

Andrei Pleșu atrage atenția, într-un editorial pentru Adevărul, asupra calității europarlamentarilor noștri. Scriitorul este de părere că românii au trimis la Bruxelles politicieni cu caractere îndoielnice, oameni  nepregătiți și care ne pun într-o lumină proastă.

”Românii aflaţi în funcţii de mare vizibilitate, la ambasade, la felurite conferinţe internaţionale, sau la Bruxelles, în Parlamentul European, ar trebui să fie aleşi pe sprînceană, radiografiaţi pînă în detaliu, capabili să vorbească în numele nostru în aşa fel încît să ne mîndrim cu ei, să le delegăm fără ezitare onoarea de a sluji, prin virtuţile lor, imaginea ţării.

Din păcate, situaţia „din teren” e mai mult decît întristătoare. Nu părem preocupaţi de calitatea reală a aleşilor noştri, nu ne sfiim să trimitem în inima Europei personaje îndoielnice, inadecvate, nepregătite, de natură să ofere colegilor lor străini un portret dezavantajos al naţiei pe care, chipurile, o întruchipează”, scrie Pleșu.

Scriitorul consideră că cei care se înscriu în cursa pentru un loc de europarlamentar ar trebui întâi să îndeplinească anumite cerințe: “mai întîi să ştie măcar o limbă străină, dacă vrea să comunice liber, fără intermediari, cu cei din preajmă. Apoi să se priceapă binişor la „afacerile europene”, să aibă în spate o performanţă publică impozantă, să fie educat, bun vorbitor, spontan, riguros, respectabil. Să nu mi se spună că şi reprezentanţii altor ţări au, printre ei, boabe de neghină. Pe mine mă interesează reprezentanţii ţării mele. Nu putem spera să strălucim foarte curînd, pe alte planuri, în perimetrul comunităţii europene. Dar măcar să impresionăm prin cîţiva oameni de ispravă, bine pregătiţi, bine crescuţi, cinstiţi, bine aşezaţi în propria lor piele”.

Andrei Pleșu trece în revistă o parte dintre cei pe care cei cu drept de vot i-au trimis să reprezinte țara în Uniunea Europeană.

„Ne-am simţit bine reprezentaţi, la Bruxelles, de bietul Gigi Becali? O fi el amuzant, uneori, pentru gustul autohton, o fi el gata să plătească oricît pentru o mîntuire garantată, o fi el, la bază, „băiat bun”. Dar ca parlamentar european? E greu de imaginat ce figură făcea pe coridoarele instituţiei, cu pasul lui ţanţoş şi cu manierele lui valahe.

Dar Corneliu Vadim Tudor? Sigur, prin comparaţie cu mulţi politicieni de-ai noştri, el e un monument de „erudiţie”. Ştie datele de naştere ale unor celebrităţi culturale, epatează (ca orice semidoct) prin citate făloase, stîrnind, astfel, perplexitatea unor admiratori candizi. Nu poate vorbi ca lumea nici o limbă străină, iar ideologia lui se reduce la un naţionalism obidit (dar agresiv!), foarte prost situat în contextul comunitar de azi.

Corina Creţu e convenţională… Deşi nu cred că a fost vreodată cineva străluminat de eficienta ei prezenţă publică.

Despre celebra Eba ce să mai vorbim? Ce căuta ea în sălile de şedinţă bruxelleze? Cu limbile (inclusiv cu limba română) stă rău. Despre „gîndirea” ei europeană nu avem nicio informaţie, despre fundalul profesional al „ascensiunii” ei nu se poate încropi nimic. Că e frumuşică? Dar e plină ţărişoara de exemplare cel puţin la fel de reuşite.

Mircea Diaconu. Apropo! De ce i-a trebuit acestui bun actor, cu o carieră remarcabilă în meseria lui, să se lanseze, la începutul vîrstei a treia, în politică? Glorie? Avea. Bani? Ar fi jenant. S-a făcut deja de rîs. Dl. Diaconu a vrut la Bruxelles. Declară că s-a dus „la luptă”. Cu cine? Despre ce? În ce limbă? Ce ştie dl. Diaconu despre problematica europeană şi nu ştie un administrator de bloc, sau mătuşă-mea?

Ceva a realizat, totuşi: şi-a angajat 13 asistenţi! 13! Dublu faţă de cît admit regulile. Rezultă că omul e sufocat de muncă: nu mai pridideşte, are nevoie de o mică armată ca să-şi ducă „lupta” la bun sfîrşit. Cum să nu devii melancolic, văzînd cum un om care a jucat cu talent o mulţime de roluri, sfîrşeşte prin a asuma un rol pentru care nu are nici o înzestrare?”, mai scrie Pleșu în articolul său.

Grav e că şi politicieni mai dotaţi, oameni cu experienţă, cu o prestaţie onorabilă în mediile diplomatice – cum ar fi Adrian Severin – eşuează stingheritor la Bruxelles, sub blamul luării de mită.

„Dl. Severin completează nefericit galeria eşecurilor noastre de reprezentare, deşi părea mai aproape de standardele normalităţii”, conchide scriitorul.