Brokerul Cristian Sima a fost interogat la sediul Procuraturii Publice din Samedan, Elveția, printr-o comisie rogatorie cerută de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, informează Evenimentul Zilei.
Aceste are calitatea de suspect față de care s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea a nouă infracțiuni de înșelăciune și a nouă infracțiuni de spălarea banilor, anunță Parchetul.
Șeful casei de brokeraj WBS Holding a pierdut în 2012 banii clienților în urma unor pariuri la bursă care nu i-ai ieșit. În octombrie 2012, Sima fugea în Finlanda pe motiv că în statul nordic nu se mai simte amenințat de clienți să le returneze banii.
După un an, Sima s-a mutat în Elveția, acolo unde își are reședința fata sa.
Pe lista clienților se aflau printre alții: Daniel Dăianu, Marie Rose Mociorniţă, Andreea Raicu și Tudor Chirilă. Primul dintre aceștia, Daniel Dăianu, a susținut că i-a făcut plângere lui Sima pentru înșelăciune. În schimb, Chirilă s-a declarat înțelegător cu brokerul.
Pe lângă Sima, alte cinci persoane sunt urmărite penal
Prejudiciul reclamat în cauză de părțile civile este de 2,5 milioane de euro.