Incendiu devastator la o primărie din Argeș. Arhiva instituției a ars în totalitate (VIDEO)

Un incendiu devastator a avut loc în această dimineață la o instituție din județul Argeș. Primăria din localitatea Beleți-Negrești a luat foc. Incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați.

Pompierii aflați la fața locului au făcut eforturi pentru  a localiza și a lichida incendiul, iar pentru moment se realizează o anchetă care să stabilească cauzele izbucnirii flăcărilor.

Incendiu la o primărie din Argeș. Arhiva instituției a ars în totalitate

Arhiva primăriei din Beleți – Negrești ar fi ars în totalitate, iar acoperișul și primul etaj al instituției au suferit pagube serioase.

Pompierii încă sunt la fața locului și intervin pentru stingerea focarelor de sub dărâmături, pentru că la o anexă s-a prăbușit tavanul.

Anexa care a ars generalizat și în care se afla și arhiva primăriei. La nivelul primăriei, la etajul unu și acoperiș a ars o suprafață de aprox. 300 mp.

Anexa despre care vorbeam, unde se afla și arhiva, are o suprafață de aproximativ 100 mp și a mai ars o magazine de lemne, iar pe lângă acestea a mai ars o încăpere”, a declarat Vasile Ionuț Tunaru, purtător de cuvânt ISU Argeș.

Nu s-au înregistrat victime după incendiul de la primărie

Din fericire, incendiul de la Primăria Beleți – Negrești nu s-a soldat cu victime, ia potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Argeș, una dintre principalele cauze ale izbucnirii incendiului ar fi fost focul intenționat.

A existat pericol de propagare la vecinătăți și la alte încăperi din primărie, însă intervenția pompierilor a fost promptă și flăcările au fost localizate, iar acum se lucrează pentru a lichida toate focarele, ca să evităm o reaprindere a incendiului (…) Nu sunt victime, iar cauza probabilă a incendiului este folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru generarea incendiului”, a mai precizat Vasile Ionuț Tunaru, purtătorul de cuvânt ISU Argeș.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Ultima oră
23:56 - Noul trend periculos de pe TikTok: usturoi crud în nas pentru a scăpa de congestie. Ce spun medicii despre efectele metodei virale
23:56 - Bolojan: „PSD a vrut să subordoneze PNL, cum s-a mai întâmplat. Dar liberalii au înțeles că românii nu vor să voteze clone” / Ce spune despre relația cu USR (VIDEO)
23:54 - România pregătește o campanie națională pentru deșeuri. Diana Buzoianu anunță fonduri europene de 19 milioane de lei
23:36 - Bolojan: Vechea coaliție PSD-PNL a fost doar pentru funcții. N-a făcut nimic / Eu am încercat să fac serios reforme și ați văzut reacția (VIDEO)
23:21 - Exercițiu de securitate major în Germania cu avioane Eurofighter. Autoritățile au simulat un atac ca în cazul atentatelor de la 11 septembrie
23:15 - Bucureștiul ar putea avea un singur responsabil pentru căldură. Primăria Capitalei vrea să preia ELCEN
22:57 - Bolojan, despre acuzațiile PSD pe subiectul SAFE: Fac gălăgie că n-au soluții / Când deranjezi, cei deranjați nu-ți rămân datori (VIDEO)
22:39 - Criza din Orientul Mijlociu lovește puternic Qatarul. Cum afectează războiul exporturile și turismul
22:33 - A luat câteva lingurițe de înghețată și a murit. O ieșire cu prietenii a unui adolescent de 16 ani s-a transformat într-o tragedie
22:32 - Bolojan: PSD a dinamitat coaliția. PSD și AUR să vină cu soluțiile, că au demonstrat că au majoritate / Grindeanu nu are percepția că dacă muncești, o faci natural. Pentru el, trebuie să fii în campanie electorală ca să muncești (VIDEO)