Prețurile produselor ce ies de pe porțile fabricilor au urcat cu 1,8% în zona euro, iar cu 2% în Uniunea Europeană, în noiembrie, comparativ cu luna precedentă, în Bulgaria, Danemarca și România, unde s-au înregistrat cele mai mari creșteri, a informat Oficiul European de Statistică, conform Agerpres.
În octombrie, preţurile producţiei industriale, a produselor ce ies de pe porțile fabricilor, au crescut cu 5,4% în zona euro şi cu 5% în Uniunea Europeană, comparativ cu luna precedentă.
În UE, preţurile producţiei industriale s-au apreciat, în luna noiembrie, cu +4,5% în sectorul energiei, +1,5% pentru bunuri intermediare, +0,6% pentru bunuri de folosinţă pe termen lung şi cu +0,4% pentru bunuri de capital.
În noiembrie, preţurile producţiei industriale au crescut în toate statele membre ale Uniunii Europene, cu excepţia Irlandei, unde au scăzut cu -2,5%
Cele mai mari creşteri din UE ale preţurilor producţiei industriale în noiembrie, comparativ cu luna precedentă, au fost în Danemarca, Bulgaria şi România, unde s-au înregistrat creșteri de 10.3%, 8.5% și, respectiv, 7,3%.
Toate statele au raportat creşteri anuale ale preţurilor producţiei industriale în noiembrie, cele mai semnificative fiind în statele: Irlanda, Danemarca (51,7%) şi România (40,4%). În acestea s-au înregistrat creșteri de 87.9%, 51.7% și, respectiv, 40.4%.
Modificările preţurilor produselor ce pleacă de la porţile fabricilor este transmisă, de obicei, pe seama consumatorilor finali şi, de aceea, poate fi un indicator important al evoluţiei ratei inflaţiei pe care Banca Centrală Europeană o vizează prin politica sa monetară.