Pentagonul a avertizat cu privire la un război rus „prelungit” în estul Ucrainei: „Noi n-avem absolut niciun indiciu că aceşti militari ruşi se întorc acasă”

Pentagonul a avertizat cu privire la un război rus „prelungit” în estul Ucrainei: „Noi n-avem absolut niciun indiciu că aceşti militari ruşi se întorc acasă”
Foto: Hepta.ro

Un oficial de rang înalt de la Pentagon a avertizat că următorul obiectiv al Rusiei îl constituie estul Ucrainei, anunțându-se astfel un „conflict mai lung, mai prelungit”.

Acesta a adăugat că retragerea trupelor militare din nord-vestul Kiev și nordul zonei Cernobîl ar putea reprezenta o reechipare a forțelor care se vor întoarce în Ucraina și vor ataca „în conformitate cu ceea ce credem noi că este obiectivul lor, adică per ansamblul estul”, potrivit AFP, preluat de stirileprotv.ro.

„Conflict mai lung, mai prelungit”

Oficialul de rang înalt de la Pentagon apreciază că „forţele ruse şi-au început retragerea de la Cernobîl (nord) şi au abandonat aeroportul militar de la Gostomel, la nord-vest de Kiev, însă credem în continuare că este o repoziţionare”.

„Noi n-avem absolut niciun indiciu că aceşti militari (ruşi) se întorc acasă sau că sunt îndepărtaţi definitiv din luptă”, a subliniat el.

„Ceea ce credem în continuare este că aceste forţe vor fi reechipate şi trmise înapoi în Ucraina (…) pentru a continua lupta, în conformitate cu ceea ce credem noi că este obiectivul lor, adică per ansamblul estul şi anume regiunile ucrainene separatiste proruse Lugansk şi Doneţk, în Donbas”, a precizat el.

„Ucrainenii cunosc foarte bine teritoriul, iar acest lucru ar putea prevesti un conflict mai lung, mai prelungit”, a adăugat acesta.

„Putin nu acționează brusc cu bună credință”

Andrei Kozîrev, fostul ministru de Externe al Rusiei în perioada 1990 – 1996, a declarat că decizia lui Putin de a retrage trupele militare din unele regiuni ale Ucrainei denotă faptul că încearcă să „caute ieșiri” pus în fața „rezistenței eroice a Ucrainei”.

Kozîrev apreciază că mișcarea de retragere a trupelor reprezintă „o manevră pentru a da timp Rusiei să se regrupeze și apoi să lovească cât de tare poate”.

„Vestea bună a discuțiilor dintre Rusia și Ucraina de la Istanbul nu este că Putin acționează brusc cu bună credință, ci că rezistența eroică a Ucrainei îl face să caute ieșiri”.