Președinția poloneză a UE: Prăbușirea euro poate aduce război în Europa în 10 ani

Președinția poloneză a UE: Prăbușirea euro poate aduce război în Europa în 10 ani
Foto: niepoprawni.pl

Ministrul de finanțe al Poloniei, țara care deține președinția rotativă a consiliului de miniștri UE a declarat într-o conferință de presă că un nou război ar putea izbucni în Europa, dacă zona euro se va prăbuși,

„Trebuie să salvăm Europa, cu price preț. Pericolul unui potențial război, în următorii 10 ani, deși acum nu facem planuri pentru următorii 10 ani, este un scenariu la care ar trebui să ne gândim. Dacă cuvântul” zona euro” ar dispărea, dacă ar exploda, atunci există riscul ca UE să nu supraviețuiască. Dacă UE nu va putea să îndure acest șoc, atunci tot proiectul european ar fi în mare pericol, ceea ce ar duce la situația în care, peste câțiva ani buni, vom avea de înfruntat un alt foarte mare pericol. Am folosit aceasta comparatie pentru a arăta politicienilor cu care am vorbit cât de gravă este situația”, a declarat Ministrul de Finanțe polonez, Jan Vincent-Rostowski.

Comisia Europeană
împreună cu Franța și Germania, două dintre cele mai puternice economii ale zonei euro, caută soluții pentru prevenirea unei crize a monedei unice.

Președintele Nicolas Sarkozy și cancelarul german Angela Merkel vor participa la o conferință telefonică cu premierul grec George Papandreou, în vederea unor măsuri împotriva crizei datoriilor.

„Nu ne așteptăm la nicio decizie controversată, nimic nou nu se anunță pe acest front. Liderii UE vor lua toți pașii necesari pentru a îndepărta speculațiile privind un posibil faliment al Greciei. Pot spune că aceste țări vor transmite un mesaj politic foarte puternic, menit să pună capăt cacofoniilor”,  a spus un oficial al Comisiei Europene.

Președintele Comisiei Europene, Jose-Manuel Barroso, a declarat că speculațiile asupra zonei euro crează o „cacofonie de critici, de prăbușiri, de vindecări miraculoase care dezorientează piețele financiare și cetățenii europeni.

 

Urmărește aici integral conferința de presă cu Jan Vincent Rostowski

Ultima oră
21:43 - Diana Buzoianu susține că reprezentanții PSD pregătesc concursuri pentru ocuparea unor posturi-cheie în unele instituții: „Nu vom permite un astfel de teatru de prost gust”
20:57 - Ce se întâmplă cu cafeaua în 2026. De la espresso clasic la băuturi din sfeclă și alge, trendurile care schimbă complet piața
20:11 - Caz șocant în București! O femeie a ajuns în moarte cerebrală după un lifting facial. Familia aduce acuzații grave la adresa medicului estetician
19:26 - Victor Negrescu solicită intervenția UE după incidentul cu drona rusească din România: „Protejarea cetățenilor europeni nu poate fi fragmentată”
18:57 - Anders Fogh Rasmussen: Marea Britanie și Franța ar trebui să conducă o nouă „NATO europeană”, fără ajutor din partea SUA
18:19 - Gabriel Oprea, președintele UMPMV, de Ziua Justiției Militare: „Are un rol deosebit în progresul României”
18:01 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 26 aprilie – 2 mai 2026: energie uriașă, schimbări neașteptate și mesaje karmice pentru zodii (VIDEO)
16:20 - Panică la piscina unui centru medical din Eforie Nord. 15 persoane s-ar fi intoxicat cu clor, iar două au ajuns la spital
15:47 - Nicușor Dan, după drona căzută la Galați: „Cetățenii trebuie să fie în siguranță. Condamn ferm comportamentul Rusiei”
15:17 - Dominic Fritz, după drona căzută la Galați: „Cei care nu pot rosti cuvântul ‘Rusia’ și ‘agresor’ în aceeași propoziție nu sunt patrioți”