Suprataxarea anumitor companii ar fi o eroare, cu rezultate proaste pentru stat și în final și pentru stat, iar PNL nu poate lua în calcul o astfel de inițiativa, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, marți, pentru News.ro, în contextul măsurilor vehiculate de PSD pentru modificarea Codului Fiscal.
„Plecăm de la o certudine: nu putem în mijlocul unei crize de asemenea proporţii să creştem taxe. Este un principiu pozitiv, care ajută economia şi care ajută să avem un mediul economic predictibil. Discuţia despre companii, de orice dimensiune, este mai amplă: ele sunt cele care plătesc şi salariile care includ acele taxe pe muncă (contribuţiile), plătesc TVA şi tot felul de alte accize. Companiile mari, despre care vorbiţi, aduc fiecare la bugetul de stat venituri în multe feluri, nu putem să ne rezumăm la un calcul despre impozitul pe profit sau pe venit, a spus Ionuţ Stroe, desprea intenţia PSD de a introduce o taxă de solidaritate pentru sănătate şi educaţie, pe care să o plătească companiile mari”, a declarat purtătorul de cuvânt al liberalilor.
PNL, spune el, vede economia și mediul de afaceri ca fiind sursa vitală a întregii societăți.
„PNL vede economia şi mediul de afaceri, mai mic sau mare, drept sursa vitală a întregii societăţii pe care trebuie să o încurajăm, să o stimulăm, să o protejăm cât mai mult pentru că ea ne plăteşte tuturor facturile în final. Viziunea noastră este de a nu îi sancţiona pe cei care produc, pe cei care oferă locuri de muncă, pe cei care ne bazăm să avem o creştere economică. Avem nevoie de ei. Statul trebuie să vadă în economie un partener, pe care să îl lase să se dezvolte. O taxă, în fapt o suprataxă pentru anumite companii, ar fi o eroare, cu rezultate proaste pentru economie şi în final şi pentru stat. Nu o putem lua în calcul. Ne-am lovi singuri şi nu ne dorim asta”, a continuat Ionuț Stroe.
Deputatul a vorbit și despre impozitarea proprietăților și consideră că o modificare a taxelor din sector „trebuie să aibă sens pentru oameni, în primul rând, nu doar pentru a colecta mai mulţi bani”.
„Să nu uităm că România este o ţară de proprietari, în masă, în care aceste schimbări de taxe s-ar vor duce direct în portofelul oameni simpli – oameni cu pensie mică, oameni cu venituri obişnuite. Cred că este nevoie să tragem linie şi să calculăm de cinci ori înainte de implementa o modificare a sistemului de taxare. Cu alte criterii, e nevoie să facem sute de simulări pentru a nu ne asigura că lovim categorii întregi de oameni sau că băgăm, invers, în faliment anumite administraţii unde, poate, valoare clădirilor a scăzut şi să amplificăm şi mai grav problemele”, a adăugat Ionuț Stroe.
PNL nu va renunța nici la cota unică, a cărei introducere „a fost o decizie-cheie ce a contribuit masiv la dezvoltarea economiei României în ultimii 15 ani”, a mai spus Ionuț Stroe, printre altele.