Klaus Iohannis, întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, marți, la Suceava

Klaus Iohannis, întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, marți, la Suceava
Foto: n4.md

Peședintele Klaus Iohannis va avea o întrevedere cu omologul său moldovean. Șeful statului se va deplasa la Suceava în data de 7 iulie pentru a fi prezent la ceremonia de acordare a titlului Doctor Honoris Cauza al Universității “Ștefan cel Mare” președintelui moldovean Nicolae Timofti.

Potrivit Administrației Prezedențiale, Iohannis va avea marți următorul program:

• ora 12.00, sediul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava – întâmpinarea Președintelui Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis, și fotografii oficiale (oportunităţi de imagine pentru toți jurnaliștii acreditați);
Convorbiri cu Președintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti (oportunităţi de imagine doar pentru cameramanul și fotograful oficiali; imaginile vor fi transmise presei acreditate);

• ora 12.45, sediul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava – participare la ceremonia de acordare a titlului Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava Președintelui Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti. În cadrul ceremoniei, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va susține o alocuțiune. (oportunităţi de imagine pentru toți jurnaliștii acreditați);

• ora 14.00, sediul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Aula E – declarație de presă comună a Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, și a Președintelui Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti (oportunităţi de imagine pentru toți jurnaliștii acreditați);

• ora 16.15, Cetatea de Scaun a Sucevei – vizitarea Cetății de Scaun a Sucevei împreună cu Președintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti.