Copreședintele PNL Alina Gorghiu îi cere o explicație publică ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru situația creată la bacalaureat și evaluarea națională privind discrepanța dintre notele inițiale și cele afișate după contestații.
În mai multe județe ale țării s-au înregistrat discrepanțe majore între notele inițiale și cele de după contestație, elevii semnalând aceste incidente și presei.
„Cer o explicaţie publică ministrului Educaţiei pentru situaţia de la evaluarea naţională şi de la examenul de bacalaureat privind discrepanţa foarte mare între notele iniţiale şi cele de după contestaţie.
Este o explicaţie pe care opinia publică o merită şi care ar arăta respect faţă de cei care astăzi reprezintă o pătură importantă din România: elevii şi părinţii acestora”, a scris Gorghiu pe Facebook.