Emisiunea ”Condamnații” prezintă cazurile a doi bărbați, unul aflat în detenție pentru că a condus fără permis, iar celălalt pentru înșelăciune (VIDEO)

Emisiunea ”Condamnații” prezintă cazurile a doi bărbați, unul aflat în detenție pentru că a condus fără permis, iar celălalt pentru înșelăciune (VIDEO)
Foto: B1 TV

Adriana Stoicescu a prezentat în emisiunea ”Condamnații” cazurile a doi bărbați, unul închis pentru că a condus fără permis, iar celălalt condamnat pentru înșelăciune.

”Eu mă bucur că am ajuns aici. Dacă mai continuam cine știe unde ajungeam”, așa își descrie povestea un deținut de la Penitenciarul Vaslui.

Avea puțin peste 18 ani când a venit în lumea condamnaților, a primit închisoare pentru tâlhărie, spune că închisoarea l-a transformat într-un om bun. Îi mulțumește zi de zi lui Dumnezeuu că a ajuns aici.

Silviu Brânză se declara până de curând un român rebel care făcea tot ce îi plăcea. A fost trimis pentru reeducare, unde a ajuns din teribilism.

Tânărul a condus fără permis pe străzile din România și Italia.

”Am 25 de ani și conduc de 8 ani fără permis. Am făcut școala de șoferi și nu am mai apucat să dau examenul”, își începe acesta povestea.

În 2010, în seara de Revelion l-a sunat soția care era în Italia. I-a apărut însă un număr de România și a crezut că soția sa care este din iași, a vrut să îi facă o surpriză, așa că a plecat spre orașul natal al acesteia.

La Roman însă, polițiștii l-au oprit și l-au prins că acesta conducea fără permis. Silviu a fost cercetat în libertate.

Întâmplarea care i-a pus capac însă a fost în clipa în care a hotărât să se ducă la discotecă în Bacău. La întoarcere în loc să se oprească în Piatra Neamț s-a dus în Vrancea, acolo unde a produs un accident. Ba mai mult, a ales să fugă de la fața locului. În momentul în care a încercat să treacă granița fraudulos, oamenii legii l-au prins.

Viața i-a dat o palmă grea, dar și posibilitatea să se reinventeze.

”Soția a fost șocată, făcusem niște planuri împreună, urma să ne căsătorim, să înmatriculez mașina, dar eu în 3 zile am spulberat tot visul, toate planurile făcute.

Nu mai suntem împreună, m-a așteptat un an și trei luni, după care am rămas definitiv la Galați. A văzut condamnarea, n-a mai răspuns la telefon, avem un copil împreună, măcar să știu de copil, nu mi-a dat niciun semn de viață, știu că e în Italia, dar nu mai vorbim”, mai spune Silviu.

Acesta spune că a fost șocat la întâlnirea cu închisoarea și s-a adaptat foarte greu cu mediul de aici.

Nu îl vizitează nimeni, deoarece mama sa e în Italia, iar părinții au divorțat. Primește în schimb bani și pachete de la mama sa.

Are 25 de ani și este închis de peste 2 ani, consumă droguri de la 15 ani, atunci când se certa foarte rău cu mama sa, ridicând uneori chiar și mâna la părintele său. A renunțat în cele din urmă la substanțele nocive.

Florin Daniel Barachet are 23 de ani și a primit 5 ani de închisoare pentru înșelăciune. Se află deja de 4 ani după gratii.

”Vina a fost în mare parte a mea. Eu de mic sunt pasionat de mașini, iar în cercurile astea automat sunt droguri, alcool. Când am intrat în anturaj aveam 17 ani. Cu drogurile m-am întâlnit la 14 ani din cauza problemelor de familie: părinții s-au despărțit, am rămas cu tata, mă bătea”, spune acesta.

În libertate a terminat 6 clase, iar în închisoare a reușit să termine 8 clase.

”Am plecat în afară în Italia, la mama. Am stat acolo până la 17 ani, am muncit acolo. Când am venit în țară, am găsit anturajul care nu trebuia. Aici în închisoare, m-am maturizat”, mai spune deținutul.

S-a schimbat peste noapte în pușcărie, s-a maturizat și a căpătat înțelepciunea locului.

Când privește înapoi i se umplu ochii de lacrimi. Își dorește cu disperare o familie și vrea un copil.

Emisiunea ”Condamnații” prezintă cazurile a doi bărbați, unul aflat în detenție pentru că a condus fără permis, iar celălalt pentru înșelăciune

Tags: