Ucraina a respins miercuri comentariile făcute de fostul Gerhard Schroeder, care spunea că Rusia ar dori o „soluție negociată” pentru război, și a afirmat că orice dialog va depinde de o încetare a focului rusesc și de retragerea trupelor ruse, transmite Reuters.
Schroeder, un prieten al președintelui rus Vladimir Putin și un om tot mai criticat în Germania pentru poziția sa pro-rusă, a precizat că s-a întâlnit săptămâna trecută cu liderul rus la Moscova.
„Vestea bună este că dorește o soluție negociată Kremlinul. Un prim succes este acordul pe cereale, poate că ar putea fi extins încet către o încetare a focului”, a declarat fostul cancelar german pentru săptămânalul Stern și televiziunile RTL/ntv.
În replică, consilierul prezidențial ucrainean Mykhailo Podolyak a spus că acordul pe cereale nu va duce la negocieri și l-a descris pe Schroeder ca fiind o „voce a curții regale ruse”.
„Dacă Moscova vrea dialog, mingea este în terenul său. Întâi – o încetare a focului și retragerea trupelor ruse, apoi – (dialog) constructiv”, a scris oficialul ucrainean pe Twitter.
Acordul pe cereale – intermediat de ONU și Turcia – a fost considerat un succes diplomatic rar în cele peste cinci luni de război. Tentativele de discuții de pace din fazele timpurii ale conflictului nu au condus la niciun rezultat.
Pe de altă parte, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că primul transport de cereale nu înseamnă practic „nimic” în contextul pierderilor economice pe care le-au provocat invazia lansată de Vladimir Putin și consecințele sale.
„Războiul… aproape că ucide economia. Ea este în comă. Blocada rusă asupra porturilor este o mare pierdere pentru economia noastră”, a punctat liderul ucrainean.