Un inspector şcolar din cadrul Inspectoratului Judeţean Prahova, acuzat că a a redactat şi înlocuit lucrarea unei candidate la examenul de bacalaureat, este urmărit penal pentru fals material în înscrisuri oficiale şi abuz în serviciu, informează Mediafax.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti au declanșat urmărirea penală în cazul inspectorului şcolar de educaţie fizică şi sport Robert Valentin Munteanu, după ce acesta ar fi redactat și înlocuit lucrarea candidatei Miruna – Elena Trifan, la proba de la „Limba şi literatura română”.
Inspectorul este urmărit penal pentru fals material în înscrisuri oficiale şi abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, el având calitatea de suspect.
Absolventa a susţinut examenul de bacalaureat la centrul de examinare organizat la Colegiul Naţional Mihai Viteazul, din Ploieşti, și potrivit unor surse din cadrul ISJ Prahova, lucrarea tinerei a primit nota 8,75.
De altfel, și tânăra are calitatea de suspect în dosar, fiind urmărită penal pentru infracţiunile de uz de fals şi instigare la fals material în înscrisuri oficiale.