Au eșuat Negocierile dintre Sindicatul Unit TAROM (SUT) şi conducerea companiei, prin urmare sindicaliştii au anunţat marţi noapte că vor declanşa conflictul de muncă, urmând paşii legali.
„Pe data de 23 august 2022 a fost ultima întâlnire în vederea încheierii unui Contract Colectiv de Muncă între SC TAROM SA şi Sindicatul Unit TAROM (SUT). Din păcate, compania TAROM a tratat superficial negocierile, care au durat timp de două luni, cu doar şapte şedinţe de negociere, fără să reuşească să înţeleagă situaţia financiară precară a angajaţilor care nu au mai avut creşteri salariale încă din anul 2008.”
Potrivit sindicaliștilor, TAROM alege să renunţe cu foarte mare uşurinţă la angajaţi profesionişti, piloţi, mecanici, însoţitori de bord sau salariaţi din check-in, rampă, cargo, ticketing, cu zeci de ani de experienţă în domeniu, urmând un plan de restructurare care în scurt timp va contracta activitatea companiei, ce va ajunge dintr-o companie istorică o companie regională pe cale de dispariţie.
“Nu putem înţelege cum acest director (Mihăiţă Ursu – directorul general TAROM) a preferat să angajeze însoţitori de bord de la o companie concurentă, BlueAir, şi nu a reangajat însoţitori de bord pensionari cu licenţă validă sau pe cei care au avut contract pe perioada determinată. Dl. Ursu lucrează cumva pentru BlueAir?”, se spune într-un comunicat al SUT, scrie Agerpres.
În acest context, Sindicatul Unit TAROM (SUT) va demara declanşarea conflictului de muncă la compania TAROM, urmând paşii legali. Sindicaliştii susţin că revendicările salariale şi socio-profesionale ale angajaţilor TAROM au fost tratate cu superficialitate.
„Sindicatul nu putea fi de acord ca salariaţii din Comercial, Financiar, Inflight, Dispecerii de Zbor, Securitatea Zborului, Însoţitori de bord, Piloţi, Quality, IT ş.a. să nu primească nimic la aceste negocieri. Pentru prima dată în istoria sindicalismului din TAROM, membrii împuterniciţi în comisia de negociere a CCM au dat dovadă de unitate, neacceptând oferta discriminatorie a directorului general TAROM, dl. Mihăiţă Ursu. Îl anunţăm pe dl. Ursu că ameninţările transmise pe e-mail către toţi angajaţii companiei nu vor avea efect, angajaţii nu mai pot şi nu mai vor să fie sclavi pe plantaţia TAROM”, avertizează preşedintele SUT, Narcis Paşcu.
Anterior, în cadrul unor declaraţii de presă, avocatul SUT, Costel Gâlcă, spunea că greva la TAROM se va declanşa cu probabilitate.
„Aţi întrebat la un moment dat dacă se va declanşa greva? Da, foarte probabil se va declanşa. Şi aţi întrebat când. Eu pot să vă spun că începând cel mai probabil cu săptămâna viitoare în fiecare zi putem să avem grevă. Grevă de avertisment, urmând ca ulterior să fie grevă generală, astfel încât întreaga activitate TAROM să fie blocată, iar dragii noştri parlamentari să nu poată zbura, să-şi ia diurnele de la Bruxelles. De la începutul lunii septembrie, dragii noştri parlamentari vor sta acasă, pentru că avem acest drept legal recunoscut prin lege, ca în situaţia în care o negociere colectivă nu se încheie cu acordul părţilor să putem să declanşăm greva. Deci, este absolut normal”, a afirmat avocatul SUT, Costel Gâlcă.
El a susţinut că ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şi directorul general al companiei, Mihăiţă Ursu, nu au venit cu soluţii ca bugetul de salarii pe 2022 să fie mai mare decât cel preconizat, în timp ce Adrian Vasi, comandant ATR, a precizat că TAROM are 11% buget de salarii, în condiţiile în care companii similare din Africa au 26%, din Asia – 25 %, America – 32%. La TAROM, bugetul de salarii este în prezent de 9,71% din totalul cheltuielilor de exploatare.