Acordul dintre Iran și marile puteri ale lumii, dar și împăcarea istoriacă a Cubei cu SUA declanșează o cursă între țările europene pentru relansarea relațiilor economice cu aceste țări.
În cadrul unei vizite a emisarului european pentru diplomaţie şi măsuri de securitate, Federica Mogherini, la Teheran, ministrul de Externe al Iranului a declarat că vizita emisarului UE reprezintă începerea unui nou capitol al relaţiilor bilaterale Iran-UE.
Jurnalistul Ion Cristoiu notează, într-un editorial postat pe blogul personal, că Iranul e o uriașă piață de desfacere și un excepțional partener economic. Potrivit acestuia, România ar trebui să profite de acest lucru, mai ales pentru că “are o imagine excepțională în Iran”.
“Nu numai de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, dar și din ultimii ani, cînd țara noastră a încercat să păstreze relații cît de cît normale cu Iranul. Pe cînd alte state își retrăgeau ambasadorii de la Teheran sau reduceau în chip ostentativ personalul ambasadelor, Ambasada României n-a suferit nici o schimbare.
Alte țări se grăbesc să profite de normalizarea relațiilor dintre Iran și Marile Puteri.
România ce dracu face? Noi, care am fi printre cei mai îndreptățiți să profităm de acest dezgheț, de ce nu ne grăbim să profităm de tradiția excepțională a relațiilor de prietenie cu Iranul, de investițiile pe care le-am avut acolo, de imaginea nemaipomenită a României în Iran?
Ce așteptăm? Să ne îndemne Marile Puteri s-o facem? N-o să ne îndemne niciodată cîtă vreme vor ca ele să ia caimacul!”, scrie gazetarul pe cristoiublog.ro.
Situația este valabilă și în cazul Cubei: “Pe parcursul războiului dintre America și Cuba România și-a păstrat ambasadorul la Havana, spre deosebire de alte țări europene. Și în acest caz se pune întrebarea: Ce dracu face România? De ce nu se grăbește să profite de noua realitate dintre America și Cuba?” , adaugă Cristoiu.
În acest context, jurnalistul se întreabă dacă nu cumva ar fi mai bine ca președintele Klaus Iohannis să întreprindă vizite în aceste țări “și în general în țări din afara UE, cărora le arde buza după o relație bună cu o țară membră a UE, decît să facă voiaje inutile în țarile membre ale UE, cu ai căror șefi se întîlnește la Bruxelles?”.