Când Dan Price, fondator și CEO al firmei Gravity Payments, a anunțat o mărire de salariu până la 70.000 de dolari pentru următorii trei ani astfel încât angajații să fie mai fericiți, anunțul său a fost primit cu entuziasm, însă nu de către toți angajații. Ba din contră, doi dintre ei și-au dat demisia,.
Potrivit gândul.info, tânărul de 30 de ani ar fi luat această decizie în urma unui articol pe care l-a citit despre fericire, potrivit căruia pentru persoanele care câştigă sub 70.000 de dolari, orice ban în plus face o diferenţă în viaţa lor.
Astfel că acesta a decis să majoreze salariile la 70 de persoane din cei 120 ai companiei, iar pentru ca firma să se acomodeze cu aceste schimbări, Price a declarat că își va reduce propriul salariu.
Decizia îmbucurătoare nu a fost primită bine de toți angajații. Unii dintre cei cu vechime au considerat că nu e corect ca persoanele venite recent în companie să beneficieze de o dublare de salariu, motiv pentru care și-au dat demisia. Astfel compania a rămas fără doi dintre cei mai valoroși oameni din cauza unei creșteri salariale.