Mugur Isărescu îi contrazice pe agricultori: Seceta nu va duce la scumpirea alimentelor. BNR nu vede un impact asupra României

Mugur Isărescu îi contrazice pe agricultori: Seceta nu va duce la scumpirea alimentelor. BNR nu vede un impact asupra României
Foto: cursdeguvernare.ro

Seceta a afectat grav culturile agricole din acest an şi a determinat producătorilor pierderi de peste 2 miliarde de euro, reprezentând investiţii nerecuperabile, şi va majora preţurile produselor româneşti, în perioada următoare, a declarat preşedintele LAPAR, Laurenţiu Baciu.

„Seceta va diminua recolta lui 2015. Pierderile sunt enorme, până în prezent se înregistrează pierderi de peste 2 miliarde euro, urmând ca suma să crească pe măsură ce temperaturile rămân foarte ridicate şi fără precipitaţii. Când spun 2 miliarde de euro este vorba de investiţii deja făcute care nu se mai recuperează. Nu ne referim aici la veniturile care le-am fi avut dacă recoltam producţia”, a spus Baciu pentru Mediafax. Conform acestuia, cea mai afectată zonă este Moldova, unde nu a mai plouat din aprilie. „Seceta s-a comportat diferit, în funcţie de zonă, cea mai afectată fiind zona Moldovei, unde nu a mai plouat din luna aprilie, iar de atunci aici s-a instalat seceta, iar majoritatea culturilor sunt în pericol. Alte zone afectate sunt sud-vestul Banatului, vestul şi estul ţării, în special în judeţul Constanţa. Cea mai afectată este cultura porumbului, începând de la 30-50% până la 100%. În Moldova sunt suprafeţe imense afectate 100%”, a declarat Baciu. Acesta a ţinut să spună că în perioada următoare se vor scumpi cu siguranţă fructele, legumele şi cerealele, ca efect al secetei şi unor taxe noi introduse de Ministerul Mediului, scrie Cotidianul.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, îl contrazice. Acesta susţine că preţurile la alimente nu vor creşte în perioada următoare, în ciuda lipsei precipitațiilor.

„La grâu nu se văd scăderi (de producţie, n.r.), un impact negativ nu se vede deloc. La porumb, floarea-soarelui şi la cartofi sunt scăderi substanţiale. Nu vedem, pe baza acestor date, un impact asupra României. (…) Sunt stocuri mari în lume de cereale, deci în condiţii de macrostabilitate, impactul asupra preţurilor agroalimentare nu credem că va fi major, cu toate că seceta va afecta producţiile de toamnă”, a declarat Mugur Isărescu într-o conferinţă de presă ţinută la BNR, scrie Cotidianul.
Conform estimărilor realizate pe baza datelor Comisiei Europene şi ale raportului din iulie al FAO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură), producţia de porumb va scădea în acest an cu 30%, cea de floarea-soarelui cu 20%, iar producţia de cartofi se va reduce cu 15% faţă de anul trecut.

Mai mult, șeful Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România vrea să dea da în judecată Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), pentru că ar fi avut prognoze greşite care au contribuit la pierderile fermierilor.

Ajutoarele de stat pe care le-ar putea primi producătorii afectaţi de secetă sunt condiţionate de Regulamentul european, care prevede ca valoarea respectivelor ajutoare să fie de maximum 0,6% din Produsul Intern Brut.