17 clujeni au rămas cu maşinile în drum, după ce au alimentat de la o stație Lukoil carburanţi îndoiţi cu apă, scriu jurnaliştii de la Evenimentul Zilei. Oamenii n-au mai putut să-şi urnească autoturismele, care au făcut coadă pe drumul naţional spre Dej, după ce motoarele li s-au stricat din cauza amestecului.
Șoferii se plâng că au alimentat de la stația Lukoil aflată la ieşire din Cluj-Napoca şi spun că în prima fază reprezentanţii benzinăriei au negat că ar avea vreo vină. La stația de carburanți a venit și patronul, Daniel Arghiropol, care a recunoscut că pe țevile care alimentează rezervoarele a intrat apă. Acesta ar fi dat asigurări şoferilor că li se vor plăti daunele, dar şi contravaloarea combustibilului, şoferilor implicaţi, mai scrie Evz. De altfel, reprezentanții companiei Lukoil au declarat că benzina a fost contaminată cu apă dintr-o eroare umană.
„La stația de distribuție carburanți LUKOIL din localitatea Apahida, județul Cluj, în timpul operațiunii programate de calibrare a parcului de rezervoare, dintr-o eroare umană s-a produs o contaminare accidentală cu apă a rezervorului de benzina Ecto Sport 98. LUKOIL România a acordat despăgubiri conducătorilor auto care au alimentat cu această benzină”, a transmis compania într-un comunicat.
Mecanicii auto spun că în cazul mașinilor care circulă cu benzină, daunele sunt mai mici deoarece este nevoie doar de golire a rezervorului și de un filtru nou de benzină.