ANM: Codul portocaliu de caniculă din vest a fost prelungit până miercuri. Codul galben a fost extins (FOTO)

ANM: Codul portocaliu de caniculă din vest a fost prelungit până miercuri. Codul galben a fost extins (FOTO)

Ne așteaptă noi zile cu temperaturi ridicate. Meteorologii au prelungit până miercuri codul portocaliu de caniculă valabil pentru zona de vest a țării, în timp ce pentru restul țării a fost emis un cod galben, valabil tot până pe 12 august.

Potrivit Administrației  Naționale de Meteorologie (ANM) în cursul zilei de luni, 10 august, valul de căldură va persista în vestul şi nord-vestul ţării, dar se va extinde şi în regiunile estice şi, local, în cele sudice. În Maramureş, Crişana, Banat, Moldova, cea mai mare parte a Munteniei, sudul Olteniei şi vestul Transilvaniei, se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35…36 de grade şi izolat 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

În judeţele Arad, Bihor şi Satu Mare, în care a fost emis codul portocaliu, vor fi temperaturi maxime situate în jurul valorii de 37 de grade, iar disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat. 

ANM mai transmite că marţi şi miercuri, 11 şi 12 august, valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde toate regiunile. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35….37 de grade şi izolat
38 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi local pragul critic de 80 de unităţi, în zonele de câmpie şi podiş.

În acest interval, în judeţele Arad, Bihor şi Satu Mare vor fi temperaturi maxime de 37…38 de grade, iar disconfortul termic se va menţine deosebit de accentuat.


Foto: meteoromania.ro


Foto: meteoromania.ro