Autoritățile din Timișoara nu renunță la strada Petre Țuțea chiar dacă șeful Institului Elie Wiesel, Alexandru Florian, a cerut public acest lucru.
Florian, unul dintre susținătorii legii anti-legionare, motivează cererea prin faptul că Țuțea a fost susținător al Mișcării Legionare.
„Nu trebuie să fi făcut ceva, Țuțea a susținut prin idei Mișcarea Legionară. Un nume de stradă înseamnă cult al acelei persoane”, a spus directorul.
Viceprimarul Dan Diaconu nu are de gând să renunțe la acest proiect. Acesta a declarat că nu există nicio legătură între denumirea străzii și legea anti-legionară.
„Nu avem nicio corespondență pe această temă cu Institutul «Elie Wiesel». O astfel de decizie oricum nu poate fi luată decât de consiliul local, însă am consultat legea și nu vedem nicio legătură între articolul 13 al acesteia și Petre Țuțea”, a declarat pentru debanat.ro viceprimarul Dan Diaconu.
În 2013, viceprimarul Timișoarei a propus ca o stradă din Timișoara să poarte numele filosofului Petre Țuțea. Inițiativa a fost contestată imediat de cei care susțin că Țuțea ar fi fost „membru al nomenclaturii legionare”. Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” este de părere că printr-o astfel de decizie „s-ar cultiva memoria unei personalități simbol a extremei drepte interbelice, cunoscute pentru convingerile sale antidemocratice”.
În decembrie 2014, consilierii locali au aprobat această denumire pentru „o stradă nouă situată între strada Eugeniu de Savoya și strada Proclamația de la Timișoara, perpendiculară pe acestea, între imobilele cu numerele poștale 5 și 7 de pe strada Proclamația de la Timișoara”.
Petre Țuțea a fost angajat în 1993, prin concurs, ca referent în Ministerul Industriei și Comerțului (devenit ulterior Ministerul Economiei Naționale), unde a avansat până la funcția de director de studii. Între martie 1933 – decembrie 1934 a fost detașat în Germania la Agenția Economică din Berlin. Rechemat în Ministerul Economiei Naționale, centrala Industrie și Comerț, Țuțea funcționează până la data arestării – 12 aprilie 1948.
După septembrie 1940, Conducerea Mișcării Legionare îi încredințează lui Țuțea funcția de secretar general la Ministerul Economiei Naționale și, în această calitate, face parte din diverse delegații care au purtat negocieri economice la Berlin și la Moscova.
După Rebeliunea legionară este deținut pentru scurtă vreme în Lagărul de la Târgu Jiu, după care este eliberat și repus în funcție. După 23 august 1944, continuă să lucreze în același minister, la Direcția Încurajării Exportului, apoi funcționar în Direcția Studii și Documentare, pentru ca în final să lucreze în Direcția Acorduri, protejat de Lucrețiu Pătrășcanu contra epurărilor succesive din aparatul de stat. Două săptămâni după destituirea lui Pătrășcanu a fost arestat și Țuțea care, cu o întrerupere între 1953 și 1956, va fi deținut până în 1964.