Încă o victorie senzațională pentru trupa lui Dan Petrescu și se vede primăvara cupelor europene

Încă o victorie senzațională pentru trupa lui Dan Petrescu și se vede primăvara cupelor europene
CFR Cluj a câtigat returul cu Slavia Praga cu scorul de 2-0

CFR Cluj a câtigat returul cu Slavia Praga cu scorul de 2-0, deși cehii le-au dat mari bătăi de cap din cauza ofensivei puternice. Cehii au avut o posesvitate mult mai mare decât cei de la CFR Cluj însă scorul a fost de partea clujenilor. Cele două faze fixe i-au triumfat pe ardeli obținând o victorie superbă, în pofida momentelor de chin și neatenție pe care aceștia le-au avut pe gazon. Deac a dat tonul golurilor iar Scuffet și Yuri au securizat victoria

Ciprian Deac eroul meciului

Deac a intrat titular în acest meci, cu o atitudine demnă de erou intimidând adversarii cu șuturi puternice executate cu piciorul stâng, cel drept nefiind în formă din cauza unei accidentări, și a deschis meciul cu un penalty de zile mari în minutul 11. La celebrarea victoriei Deac a fost cel care a oferit curaj coechipierilor și pe care i-a strâns în grup, pentru a sărbători victoria, alături de Dan Petrescu. Suporterii au fost alături de echipa de suflet într-un număr deosebit de mare și au avut grijă să anime atmosfera încurajându-și jucătorii preferați. Aceștia au fost întărtați de decarul CFR-ului, care a fost ”șef de galerie” chiar și de pe teren, dând un tonus bun echipei și aducându-le victoria mai aproape. Deschiderea scorului s-a descurajat pe cehii care au făcut tot posibilul să nu primească gol, știind că acest lucru le-ar face misiunea de a ajunge la victorie mult mai grea.

Ardelenii căștigătorii meciului dar nu și ai statisticilor

Ardelenii s-au mișcat bine până în minutul 26, atunci când meciul s-a oprit din cauza unor probleme medicale ale suporterului de la tribuna a II-a. Se pare că pauza nu le-a prins bine alb-vișiniilor, în timp ce cehii au apăsat accelerația la maximum, iar până la pauză l-au remarcat din nou pe Scuffet, un alt erou al clujenilor, la fel ca la Praga. Ce e drept, și apărarea ardelenilor a fost permisivă, câteva greșeli uriașe pe benzi, dar norocul i-a surâs lui SuperDan et Co. La un moment dat, era chiar asediu în careul alb-vișiniilor: dovadă statistica oferită de SofaScore, 77 la sută posesie oaspeții, 14 șuturi spre poarta lui Scuffet, doar două trimise de clujeni spre buturile lui Kolar.

Pași mici dar siguri

Așa cum ne-a obișnuit, CFR-ul lui Petrescu a făcut pași mici dar siguri, lăsându-se dominați pentru a-și obosi adversarii și așteptând un moment de slăbiciune pentru a marca. Îmbrățișați și de șansă (Kacharaba a tras de puțin pe lângă vinclu), și de lipsa de clarviziune a adversarului (Jurasek a reluat ireal pe lângă din câțiva metri, singur-singurel, Traore „peste” din 8 metri), și de paradele lui Scuffet (precum cea la șutul lui Tiehi, dar și altele de mare efect). CFR a acceptat cu demnitate fiecare pumn încasat din partea Slaviei, apoi a ripostat, atunci când oboseala i-a cuprins pe oponenți.

Au bătut echipa pe care Petrescu o vedea finalista Conference

Cu toate că au început meciul într-o formă bună și părea că nimic nu le poate sta în cale, cehii au fost ajuns să caute măcar un egal însă au fost îngenunchiați și la propriu și la figurat de o reluare spectaculoasă, cu capul, a lui Yuri (86). Fluierul final i-a găsit pe jucătorii lui Trpisovsky întinși pe iarbă, copleșiți de jocul care tocmai se încheiase dar și de rezultatul obținut.

Campioana României și-a demonstrat încă odată nivelul, realizând un meci frumos și apropiindu-se de calificarea din primăvară.