Judecătoria Sectorului 4 a decis ca Parchetul să redechidă dosarul în care Primăria acestui sector este suspectată de demolarea fără autorizație a unei clădiri de patrimoniu care aparţinea Mănăstirii Sămurcăşeşti, informează Mediafax.
Hotărârea instanței vine ca urmare a unei plângeri a Asociației Salvați Bucureștiul. Imobilul era situat într-un sit momument istoric, iar demolarea trebuia să aibă avizul Ministerului Culturii.
”Legea prevedea avizul Ministerului Culturii pentru demolarea clădirii. Primăria Sectorului 4 a emis, însă, autorizaţia de demolare fără avizul Ministerului Culturii, fapt care a determinat Asociaţia Salvaţi Bucureştiul să depună o plângere penală pe numele primarului Cristian Popescu Piedone şi pe numele arhitectului de la Primăria sectorului 4”, susțin reprezentanţii Asociaţiei.
La finele săptămânii trecute, Judecătoria Secotului 4 a admis plângerea formulată de către Asociația Salvați Bucureștiul și a decis ca dosarul să fie trimis Parchetului Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti pentru completarea urmăririi penale faţă de Primăria Sectorului 4, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere, abuz în serviciu și neglijenţă în serviciu.
Clădirea din strada Regina Maria nr. 13 aparţinea Mănăstirii Sămurcăşeşti, care dorea ridicarea pe acel loc a unui bloc cu cinci etaje, în asociere cu un investitor imobiliar.