Cum au ajuns soldații ucraineni să folosească arme produse în China împotriva trupelor lui Putin (FOTO)

Cum au ajuns soldații ucraineni să folosească arme produse în China împotriva trupelor lui Putin (FOTO)

O speculație în legătură cu războiul din Ucraina a devenit virală pe rețelele de socializare. Potrivit unei imagini, mașinile de luptă ucrainene ar fi dotate cu arme produse în China.

Cum au ajuns ucrainenii sa folosească arme din China

Originile mitralierei sunt necunoscute și nu se știe cum a ajuns în dotarea armatei ucrainene.

După cum notează administratorii paginii Ukraine Weapons Tracker, este vorba de o mitralieră W85 ce folosește muniție de 12.7×108 mm. În mod interesant, deși este de fabricație chineză, mitraliera W85 poate folosi muniții de fabricație sovietică, acesta putând fi și motivul pentru care o vedem în dotarea forțelor armate ucrainene.

O posibilitate ar fi ca mitraliere W85, care sunt extrem de rare în rândul forțelor armate din Europa, să fi ajuns în Ucraina după ce au fost cumpărate de la terțe părți.

Una dintre cele mai plauzibile variante ar fi ca ele să fi făcut parte dintr-un pachet de armament livrat de Iran rebelilor Houthi din Yemen pe care îi susțin ca parte a războiului proxy dus împotriva Arabiei Saudite.

Dacă livrarea de mitraliere ar fi fost interceptată de trupele americane sau alte părți interesate din zonă, ele ar fi putut fi donate sau vândute Ucrainei, în funcție de cine le-a interceptat.