Suceava va avea Facultate de Medicină. Președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, joi, 29 decembrie, că municipiul Suceava va avea Facultate de Medicină, asta după ce Guvernul a aprobat transferul terenului pentru construcția instituției de învățământ.
În urma aprobării Guvernului, lucrările la această investiție vor putea fi demarate în curând.
„Consiliul Judeţean a aprobat în luna iunie 2022 transferul către Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ a acestei suprafeţe de teren, în şedinţa de miercuri a Guvernului fiind definitivate procedurile în acest sens. La propunerea Consiliului Judeţean, Guvernul a adoptat hotărârea pentru transferul acestui teren către universitate. Cred că este pasul final pentru a începe construcţia sediului Facultăţii de Medicină de la Suceava. Consiliul Judeţean, prin Spitalul Judeţean de Urgenţă, a cedat această suprafaţă de teren, strategic amplasată în curtea spitalului şi în apropierea Universităţii. În momentul de faţă se întrunesc toate condiţiile pentru ca Spitalul Judeţean să fie transformat în Spital Clinic Universitar, iar toată zona să devină un fel de orăşel medical”, a spus Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.
Aprobarea transferului terenului pentru construcția Facultății de Medicină este considerată una dintre realizările anului 2022, conform stirileprotv.ro.
În 2021, Guvernul a aprobat înființarea unei Facultăți de Medicină și Științe Biologice în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. În cadrul acesteia funcționează șapte programe de studii: