Patrick Mouratoglou rupe legătura cu Simona Halep / Cine este sportivul susținut acum de antrenor: „Mi-aș dori să existe respect”

Patrick Mouratoglou rupe legătura cu Simona Halep / Cine este sportivul susținut acum de antrenor: „Mi-aș dori să existe respect”
Sursa Foto: Instagram/@patrickmouratoglou

După scandalul de dopaj în care este implicată Simona Halep, Patrick Mouratoglou a decis să rupă orice legătură cu jucătoarea de tenis. În prezent, antrenorul laudă un alt sportiv. Iată despre cine este vorba.

Patrick Mouratoglou a rupt legătura cu Simona Halep și susține un alt sportiv

Tenismena nu a avut parte de susținerea antrenorului în cadrul scandalului de dopaj. Simona Halep a fost suspendată temporar din toate competițiile WTA și ITF. În prezent, fostul antrenor cu care Halep a lucrat până acum 4 luni susține al sportiv.

După un mesaj postat pe rețelele de socializare, antrenorul nu a mai menționat nimic despre Simona Halep, pe care o antrena pentru a câștiga un titlu de Grand Slam, potrivit wowbiz.ro.

Holger Rune, jucătorul pe care îl susține în prezent Patrick Mouratoglou, se pregătește intens pentru prima poziție în clasamentul ATP. Antrenorul francez a încetat să se mai axeze pe tenisul feminin, începând un nou capitol în tenisul masculin.

Ce răspuns a primit Simona Halep în privința participării la Australian Open 2023

În urma deciziei organizatorilor Australian Open, Simona Halep nu a primit „wild card”, motiv pentru care jucătoarea de tenis nu va putea participa la Australian Open 2023.

Halep este singura jucătoare din top 20 WTA care nu va fi prezentă în cadrul competiției. Primul turneu de Grand Slam este programat între 16 ianuarie și 29 ianuarie.

Organizatorii au anunțat lista jucătoarelor din România care vor participa la Australian Open 2023: Irina Begu (34 WTA), Sorana Cîrstea (45 WTA), Ana Bogdan (56 WTA), Jaqueline Cristian (146 WTA) și Patricia Țig (790 WTA), în timp ce pe tabloul masculin nu se află niciun reprezentant al țării.