Supercom a investit 42 de milioane de euro în sistemul integrat de management al deșeurilor din județul Cluj (FOTO)

Supercom a investit 42 de milioane de euro în sistemul integrat de management al deșeurilor din județul Cluj (FOTO)

Compania de salubritate Supercom a deschis 11 puncte noi de lucru în Cluj și a inclus în flotă aproape 300 de utilaje noi. În total, investițiile se ridică la 42 de milioane de euro. Supercom are capital integral românesc și a creat deja peste 900 de locuri noi de muncă la nivelul județului.

Supercom, investiții de zeci de milioane de euro în sistemul de management al deșeurilor

Serviciile de salubritate prestate de Supercom deservesc aproximativ 800.000 de locuitori din Cluj. În total, 81 de unități administrativ-teritoriale de la nivelul întregului județ sunt gestionate la nivel de management al deșeurilor de această firmă.

„Într-o perioadă în care crizele suprapuse au pus o enormă presiune pe investitori, Supercom a găsit resursele pentru a aduce sistemul integrat de management al deșeurilor din județul Cluj la standarde de calitate internaționale”, a declarat Ilie Ciuclea, președintele Supercom.

În 2022, Supercom a preluat serviciul public de operare a Centrului de Management Integrat a Deșeurilor din Cluj.

Ilie Ciuclea a mai susținut că Supercom a făcut investiții de 42 de milioane de euro: „La începutul acestui an am făcut un bilanț investițional, la nivelul județului Cluj. Rezultatele sunt foarte bune: am investit 42 de milioane de euro pentru a crea un sistem cu adevărat integrat de management al deșeurilor. Am creat peste 900 de noi locuri de muncă, am echipat flota cu aproape 300 de utilaje noi și am deschis 11 puncte noi de lucru. Cred că vorbim despre una dintre cele mai mari investiții strategice în gestionarea deșeurilor pe care am făcut-o în ultimul timp”.

Activitățile de management al deșeurilor în județul Cluj includ colectare și transport deșeuri, salubritate stradală, dar și activități de deszăpezire.