Preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, s-a declarat dezamăgit de atitudinea statelor membre, care au promis că vor contribui financiar, dar au făcut prea puţin în privința imigranților.
În cadrul summitului de toamnă de la Bruxelles care a început miercuri, tema principală este migrația.
Astfel, Uniunea Economică și Monetară sau problema relației Marii Britanii cu Europa pic în plan secund.
Afluxul de imigranți a luat prin surprindere Europa: nu doar că banii promişi de ţările comunitare nu au fost nici oferiţi, dar nici sistemul Schengen, al frontierelor interne, nu a funcţionat, cu atât mai puţin regulile care gestionează graniţele spre exterior, scrie Romania Actualitati.
În acest context, Juncker spune că în bugetul pentru imigranți este o gaură de 2,5 miliarde de euro, unele țări neparticipând la contribuție.
„Nu este suficient să faci promisiuni, faptele contează” – spunea Jean Claude Juncker, adresându-se Parlamentului.
„Problema refugiaţilor va domina agenda Consiliului European şi cred că va trebui să realizăm că aceasta nu va fi rezolvată până la Crăciun, ci va fi o problemă de durată pentru următorii ani, de aceea, va trebui să avem un mecanism permanent pentru repartizarea refugiaţilor şi de implementare a acţiunilor pe termen lung”, a adăugat acesta.
Statele membre au oferit numai 8 milioane de euro dintr-un total de 500 promise pentru a contribui la un fond de ajutor pentru Siria.
În acelaşi timp, 500 de milioane de euro au fost promise ca ajutor umanitar pentru organizaţii precum Programul Alimentar Mondial, însă până acum au fost oferite doar 275 de milioane de euro, din care puţin peste 220 de milioane numai din partea Marii Britanii.
Un fond de ajutor în valoare de 1,8 miliarde de euro pentru limitarea imigraţiei dinspre Africa a primit până acum doar 9 milioane de euro.
Pe de altă parte, în pofida promisiunii de suplimentare cu peste 750 de ofiţeri a personalului Biroului European de Sprijin pentru Azil, ţările membre au pus la dispoziţie până acum doar 81 de ofiţeri.
Iată de ce Comisia Europeană a anunţat că a propus deja modificări ale bugetelor sale pe anul în curs şi pentru anul următor, resursele alocate crizei refugiaţilor crescând cu 1,7 miliarde de euro, mai scris usrsa citată.