„Turcii au sperat că voi fi acolo pentru a primi răspunsul când îşi vor anunţa decizia.
Bineînţeles, am acceptat invitaţia şi voi merge pentru a primi expresia intenţiilor lor”, a transmis preşedintele finlandez Sauli Niinisto într-un comunicat.
Aflat în campanie electorală pentru un nou mandat, preşedintele turc a sugerat, miercuri-dimineaţa, că va răspunde favorabil „promisiunii” de a permite aderarea țării nordice la Alianţa Nord-Atlantică:
„Ne vom face partea noastră, vom respecta promisiunea făcută. Vineri, ne vom întâlni cu preşedintele, vom face ceea ce ne cere promisiunea”, a declarat Erdogan.
Urmează de stabilit dacă votul va avea loc înainte sau după alegerile din Turcia de la 14 mai.
Un acord din partea Turciei deschide larg calea pentru ca Finlanda, ţară nordică ce are frontieră comună cu Rusia, să intre în NATO.
Ea a fost constrânsă la neutralitate de Moscova după Al Doilea Război Mondial, înainte de a deveni nealiniată militar la sfârşitul Războiului Rece.
Turcia invinuiește Suedia de pasivitate în privinţa oponenților kurzi care trăiesc în Suedia.
Premierul suedez Ulf Kristersson a recunoscut recent probabilitatea ca Finlanda să intre în NATO înainte dar îşi păstrează însă speranţa de a încheia rapid aderarea Stockholmului înainte de viitorul summit al NATO, în iulie, la Vilnius.