Controale la cluburi, terase, baruri şi restaurante din Capitală. Amenzile au fost uriașe

Controale la cluburi, terase, baruri şi restaurante din Capitală. Amenzile au fost uriașe
Sursă Foto: Captură Video/ YT

Restaurantele și cluburile din zona parcului Regele Mihai I din Capitală au fost luate la verificat de către polițiști, jandarmi și inspectori ITM.

Polițiștii Capitalei, împreună cu luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, jandarmi și angajați din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă București au controlat cluburile și restaurantele din zona parcului Regele Mihai I, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță publică și pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale în valoare de 30.700. Sancțiunile au fost date pentru abateri privind paza obiectivelor, tulburarea ordinii și liniștii publice și fumatul în interior.

De asemenea, reprezentanții ITM au depistat cinci persoane în privința cărora nu s-a putut stabili la momentul controlului existența unui contract de muncă, existând suspiciunea de muncă la negru, urmând a fi efectuate verificări suplimentare în acest sens.