Moscova vrea să se încheie conflictul din Ucraina cât mai curând posibil, a declarat ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, luni, în cadrul unei vizite în Brazilia, potrivit The Jerusalem Post și Reuters.
Într-o conferință comună cu omologul său brazilian, șeful diplomației ruse a mulțumit Braziliei pentru „înțelegerea sa față de geneza situației din Ucraina” și a spus că Rusia are „interesul” să se încheie conflictul cât mai curând posibil.
Oficialii Rusiei au afirmat în repetate rânduri că orice soluționare a conflictului trebuie să consfințească noile „realități” teritoriale din Ucraina. Forțele ruse controlează doar parțial cele patru provincii ucrainene pe care Moscova le-a declarat unilateral anexate în septembrie 2023.
Agenda vizitei efectuate de Lavrov în Brazilia a cuprins și o întrevedere cu președintele Lula, care săptămâna trecută a mers în China pentru discuții cu președintele Xi Jinping și a făcut mai multe afirmații controversate la întoarcerea în țară.
„Statele Unite trebuie să înceteze să încurajeze războiul și să înceapă să vorbească despre pace”, declara Lula pentru presa braziliană.
„Încercăm să construim un grup de țări fără vreo implicare în război, care nu vor război și apără pacea mondială, ca să aibă o discuție atât cu Rusia, cât și cu Ucraina. Însă trebuie să discutăm cu și cu SUA și UE. Trebuie să convingem oamenii că pacea este calea”, afirma Lula într-o altă apariție publică.
Până acum, președintele francez Emmanuel Macron a fost singurul lider occidental care a salutat inițiativa.