Proprietarul vilei închiriate de niște turiști chinezi s-a ales cu o factură de peste o mie de euro la gaze și apă.
Cuplul s-a răzbunat pe gazdă lăsând robinetele de apă deschise, dar și gazul deschis timp de 25 de zile, pe motiv că nu au putut anula rezervarea făcută.
Turiștii chinezi care au închiriat o casă din Seul, Coreea de Sud, pentru 25 de zile, și-au dat seama că aceasta nu era în centrul orașului, așa cum și-au dorit, ci la periferie.
Potrivit gazdei, domnul Lee, turiștii l-au contactat pentru a se asigura că există camere de supraveghere. După ce au aflat că vila nu dispune de monitorizare video, ei au intrat în casă, au aprins luminile, au lăsat robinetele de apă și de gaz pornite și au dat drumul la aparatele electrice.
Aceștia nici nu ar fi locuit acolo, ci au călătorit prin Coreea de Sud. Ei s-ar fi întors la cazarea de pe Airbnb doar de cinci ori, în 25 de zile, și ar fi stat doar câte 5 minute de fiecare dată.
Proprietarul a descoperit problema în momentul în care a fost contactat de compania de gaz în legătură cu o creștere semnificativă a consumului, potrivit TheIndependent.
În urma răzbunării, gazda s-a ales cu o factură de 116 dolari la apă și electricitate, o factură la gaz de 730 de dolari și 728 de dolari pentru „cheltuieli diverse”.