Lucian Bode (PNL), ministrul de Interne, și Gerhard Karner, omologul său austriac, au susținut o conferință de presă comună.
Karner se află în România, căci autoritățile de la București au vrut să-i arate că merităm să fim în Schengen, iar Austria nu are motive să se mai opună.
„Vreau să se înțeleagă foarte bine că echilibrul dintre dreptul și obligații e esențial. Nu e firesc ca noi, România, să ne asumăm doar obligații fără să beneficiem de drepturile care ni se cuvin. (…) I-am transmis dlui ministru că procesul de aderare a României la Schengen trebuie să se finalizeze în 2023”, a declarat Bode, în cadrul conferințe.
Până la momentul conferinței, însă, Karner semnalase deja că drumul României spre Schengen mai e încă lung. A spus, însă, că nu are o problemă cu noi, ci cu modul în care funcționează acum mecanismul Schengen: „Migrația ilegală ne preocupă foarte tare. Nu pot să vă ofer astăzi o dată pentru aderarea la Schengen”. Nici în conferință n-a avut o atitudine mai dătăroare de speranță.
Declarațiile lui Gerhard Karner în conferința cu Bode:
- În ultimele săptămâni am avut numeroase contacte cu dl Bode, în care am avut discuții necesare, inclusiv cuvinte grele, ce au trebuit spuse
- Am semnat azi acorduri pentru lupta împotriva călăuzelor și mulțumesc Poliției Române de Frontieră, care a ajutat la arestarea unor călăuze inclusiv de origine română
- Trebuie să punem presiune pe Comisia Europeană pentru o securitate mai mare la frontiere
- Anul trecut, în Austria am avut peste 110.000 de persoane intrate ilegal, din care peste 80.000 neînregistrate. Asta înseamnă că sistemul nu funcținează
- De aici și concluziile Consiliului JAI de anul trecut (în care Austria și-a folosit dreptul de veto împotriva aderării României la Schengen – n.r.)
- Am semnat azi un plan pentru combaterea migrației ilegale, cu măsuri concrete pe care le vom lua. E necesar să avem instrumente pentru a face schimb de informații ca să reacționăm în fața migrației ilegale
- Am fost și la Poliție de Frontieră, unde am văzut ce lucruri minunate face
- România și dl Bode sunt partenerii mei pentru a crea presiune la Comisie pentru îmbunătățirea sistemului la frontiere
- Înțeleg așteptările României, dar trebuie să înțelegeți că și cetățenii austrieci au aceste probleme când sunt supuși acelor controale în Germania
- Ați făcut progrese, dar trebuie să vă spunem că mai e o cale lungă