O femeie de 39 de ani din Vâlcea a născut în baia unui magazin de materiale de construcții, iar apoi și-a luat bebelușul, l-a pus într-un sac și l-a aruncat la gunoi, chiar în curte, potrivit observatornews.ro.
Fără inimă și fără regrete, proaspăta mamă și-a văzut liniștită de drum, fără să se uite înapoi. Alarma a fost dată, în scurt timp, de femeia de serviciu, care a găsit mult sânge în timp ce intrase să spele pe jos.
Reprezentanții magazinului s-au uitat pe camere și au început să cerceteze locul, după ce au anunțat și autoritățile.
După o oră în care a zăcut în ghena de gunoi, bebelușul a fost găsit și dus la maternitate. Micuțul a fost preluat de medici, care au anunțat că s-a născut sănătos, cu 3.200 kilograme.
„Din primele verificări efectuate, a fost identificat, într-un sac, în parcare, un copil nou-născut, care prezenta semne vitale. Acesta a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale”, au transmis autoritățile.
Mama a reușit să fie identificată, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămarea nou-născutului, informează observatornews.ro.