Lionel Messi este posibil să ajungă în Arabia Saudită. I se pregătește un contract anual de 400 de milioane de dolari

Lionel Messi este posibil să ajungă în Arabia Saudită. I se pregătește un contract anual de 400 de milioane de dolari
Sursa Foto: Instagram/ @leomessi

După Cristiano Ronaldo, Arabia Saudită se pregătește să îi ofere campionului mondial argentinian Lionel Messi un contract anual de 400 de milioane de dolari pentru a juca în vara aceasta în Saudi Pro League, transmite G4media.

Acordul este negociat de tatăl lui Messi și ar depăși cu mult contractul de peste 200 de milioane de dolari pe care Cristiano Ronaldo îi primește pentru a juca în Arabia Saudită, la Al Nassr, până în 2025.

Messi nu mai dorește prelungirea contractului cu PSG

Messi a fost suspendat marți de la Paris Saint-Germain, timp de două săptămâni, pentru că a mers în Arabia Saudită fără permisiunea grupării. Acesta accepase inițial un acord de principiu pentru a rămâne la PSG, dar, în urma acțiunii disciplinare a clubului, nu-și va prelungi contractul.

Dacă Messi s-ar transfera la Arabia Saudită, ar bulversa lumea sportului profesionist. Pe lângă preluarea lui Ronaldo, țara a finanțat liga LIV Golf, iar fondul său suveran de invetiții (PIF) a cumpărat clubul Newcastle United din Premier League.

PIF își dorește cumpărarea unei curse de Formula 1

Mai mult, fondul suveran de invetiții ia în calcul și adăugarea unei curse de Formula 1 la investițiile sale în sport, au declarat în ianuarie pentru Bloomberg News persoane familiare cu acest subiect.

Investițiile PIF în sport și jocurile de noroc competitive sunt o încercare de a stimula puterea de influență saudită, timp în care criticii spun că astfel de tranzacții sunt „sportswashing”, adică o încercare de îmbunătățire a imaginii națiuni și de a distrage atenția de la încălcări ale drepturilor omului.