Ministrul sârb al educației a demisionat în contextul atacului de la școala din Belgrad. Branko Ruzic: Am luat singura decizie rațională și onorabilă

Ministrul sârb al educației a demisionat în contextul atacului de la școala din Belgrad. Branko Ruzic: Am luat singura decizie rațională și onorabilă
Foto: Facebook / Branko Ružić

Branko Ruzic a anunțat că i-a înmânat premierului sârb Ana Brnabic demisia sa din funcția de ministru al educației, în contextul atacului de la școala din Belgrad, în care au murit opt elevi și un paznic, relatează rferl.org.

Ministrul sârb al educației, Branko Ruzic, a demisionat din funcție

„La sfârșitul celor trei zile de doliu național, ca om educat și responsabil, profesionist în îndeplinirea tuturor îndatoririlor publice anterioare, ca părinte și cetățean al Serbiei, am luat singura decizie rațională și onorabilă în aceste circumstanțe”, a declarat Ruzic, duminică, pe Twitter, în contextul atacului mortal din data de 3 mai.

Ruzic, care le-a transmis condoleanțe familiilor îndoliate, susține că va purta cu el imaginile evenimentelor de la școala din Belgrad pentru tot restul vieții.

El face parte din Partidul Socialist al Serbiei, formațiunea mai mică din coaliția cu progresiștii conduși de președintele Aleksandar Vucic.

În contextul atacului de la școala din Belgrad și a celui care s-a produs pe 4 mai, în care au fost ucise alte opt persoane, opoziția a solicitat demisii din guvern. Pe 8 mai, în capitala sârbă, va avea loc un marș de protest.

Despre seria de atacuri din Serbia și SUA a vorbit și psihologul Mihaela Săhlean Apetroaie, duminică, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac.

„În primul rând, dacă ne uităm și la Serbia și ne uităm și la ceea ce s-a întâmplat în Statele Unite, și în Statele Unite tocmai mai avuseseră atentate în acest sens, putem observa că boala psihică nu are pașaport și nu are o localizare anume. Echilibrul psihic și normalitatea sunt esențiale”, a declarat psihologul.

Tags: