Cel mai sângeros criminal închis în România reclamă în continuare condițiile din Penitenciarul Arad. Konstantinos Passaris, supranumit ”Bestia din Balcani”, condamnat pe viață după ce a comis un dublu asasinat în București, la o casă de schimb valutar, cere să fie eliberat pentru că nu îi sunt respectate drepturile în penitenciar.
Konstantinos Passaris a dat statul român în judecată pentru ”condiții inumane”, scrie Newsweek.
El a câştigat la CEDO dreptul de a primi despăgubiri, deoarece ar fi stat în condiţii inumane în închisoare.
Grecul s-a plâns că a fost legat de pat timp de doi ani, ar fi avut lumină zi şi noapte în celulă și nu a avut parte de intimitate. Ulterior, în repetate rânduri, a continuat să-și exprime nemulțumirea față de felul în care ar fi fost ”tratat” în spatele gratiilor.
Passaris nu este mulțumit de suma oferită, de aproape 14.000 de euro.
Cea mai recentă tentativă a lui Passaris de a-i convinge pe magistrați că îi sunt încălcate drepturile a fost în luna februarie a acestui an. Acesta a depus o plângere la Judecătoria Arad.
Konstantinos Passaris este considerat o ”persoană care prezintă grad sporit de risc”. Din acest motiv execută pedeapsa cu închisoare pe viață în regim închis și este păzit permanent de o grupă de intervenție.
Conducerea Penitenciarului Arad susține, însă, că grecul nu are dreptate. Passaris a fost încarcerat în Penitenciarul Arad în data de 10 iunie 2020, fiind condamnat pentru ”omor deosebit de grav” după ce, „în noaptea de 24/25.11.2001, a ucis prin împuşcare două persoane și a sustras suma de aproximativ 575 milioane lei”.
Pe de altă parte, grecul este considerat deținut-problemă, el fiind sancționat de nouă ori pe perioada detenției.