Compania care deține Vice și Motherboard a declarat falimentul

Compania care se află în spatele site-urilor Vice și Motherboard a depus cererea de faliment în SUA și urmează să fie vândută unui grup de creditori ai săi. Vice Media Group – care a fost evaluată la 5,7 miliarde de dolari în 2017 – ar putea fi preluată pentru 225 de milioane de dolari.

Site-ul Vice va continua să funcționeze în timpul procesului de faliment

Reprezentanții publicațieiu a adăugat că „se așteaptă să devină o companie sănătoasă și mai puternică din punct de vedere financiar în două-trei luni” – anunță BBC.

Lansată în 1994 ca o revistă marginală numită Voice of Montreal de Shane Smith, Gavin McInnes și Suroosh Alvi, Vice operează în prezent în peste 30 de țări, inclusiv România.

La un moment dat, a fost prezentată ca făcând parte din avangarda companiilor care urmau să perturbe peisajul mediatic tradițional cu un conținut modern, axat pe tineri, care acoperă presa scrisă, evenimente, muzică, online, televiziune și filme de lung metraj.

După o vizită la biroul firmei din Brooklyn în 2012, magnatul media Rupert Murdoch a scris pe Twitter: „Cine a auzit de VICE media? Efort inedit de a atrage milenialii care nu citesc sau urmăresc media consacrate. Succes global”.

Ultima oră
07:40 - Tot mai mulți europeni își petrec weekendul la serviciu, nu acasă. Ce țări conduc clasamentul muncii în zilele de odihnă și pe ce loc se află România
23:58 - Uluitor! Cât li s-a cerut unor părinți din București pentru serbarea de clasa I a copilului: „Suntem noi căzuți în cap de zgârciți sau…?”
23:27 - Probleme grave semnalate: ANAF folosește inteligența artificială pentru a inventa legi inexistente în deciziile împotriva contribuabililor
22:56 - Universitatea Craiova, din nou campioană a României după 35 de ani (VIDEO, FOTO)
22:30 - Bolojan a primit cadou carnețelul cu sprânceană „JeSuisBolo”, la un târg de carte (VIDEO, FOTO)
21:57 - Dungaciu a anunțat condițiile în care AUR va intra la guvernare: „Noi nu vrem să guvernăm cu PSD-ul”
21:28 - Tatulici, despre perspectiva de a se reface coaliția: Am uitat că PSD a făcut o groază de porcării? Acum e brusc rezonabil? / Ce spune despre Călin Georgescu (VIDEO)
20:53 - Mihai Tatulici, despre criza politică: Urmează săptămâna chioară. În mod natural, nu se va întâmpla nimic, poate doar o trădare (VIDEO)
20:24 - Valentina Pelinel și Cristi Borcea își țin copiii în lux cu măsură: „Milan a fost dus de mic, de tatăl lui, la pescuit. Îi duc și cu mijloace de transport în comun”
19:48 - Sondaj CURS: Călin Georgescu e în topul încrederii, AUR ar lua cele mai multe voturi la parlamentare / Ce încredere au românii în instituțiile statului și cum văd anticipatele