Bărbatul în vârstă de 22 de ani lucra, vinerea trecută, la o firmă în zona Iturrondo de Burlada, comunitatea autonomă Navarra din Spania. Acesta a suferit o lovitură puternică în piept, după ce un utilaj a căzut peste el. Tânărul a decedat joi, 18 mai, la spital.
Vineri, 12 mai, în timp ce era la muncă, tânărul a intrat în stop cardio-respirator, după ce un utilaj a căzut de pe un stivuitor peste el. Autoritățile au fost alertate prin apel la 112 la ora locală 11:20.
Bărbatul a fost tratat la fața locului de către medici, având nevoie de resuscitare cardio-pulmonară și defibrilator. După medicamentația primită la locul accidentului, tânărul a fost transportat la Spitalul Universitar din Navarra cu prognostic foarte grav, potrivit stiridiaspora.ro.
Tânărul a murit joi, la șase zile după accidentul de muncă, fiind internat la Terapie Intensivă.
Autoritățile investighează acum împrejurările evenimentului.