Polițiștii vor protesta și ei, în iunie. Cosmin Andreica: Vom folosi două variante legale pentru a trage un semnal de alarmă. Politica MAI, dezastruoasă. Lucian Bode poate să aibă rolul de gropar al Poliției Române (VIDEO)

Polițiștii vor protesta și ei, în iunie. Cosmin Andreica: Vom folosi două variante legale pentru a trage un semnal de alarmă. Politica MAI, dezastruoasă. Lucian Bode poate să aibă rolul de gropar al Poliției Române (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / George Călin

Polițiștii vor protesta în luna iunie, folosind două modalități legale în acest sens, pentru a trage și ei un semnal de alarmă, a declarat președintele Sindicatului Europol, Cosmin Andreica, joi, pe B1 TV, la „News Pass” cu Laura Chiriac, acolo unde a spus despre actualul ministru de Interne, Lucian Bode, că „poate să aibă rolul de gropar al Poliției Române”.

Cosmin Andreica (Europol), pe B1 TV: Lucian Bode poate să aibă rolul de gropar al Poliției Române

Întrebat când ar putea să aibă loc protestul polițiștilor, sindicalistul a explicat: „Spre deosebire de categoria cadrelor didactice, noi, din păcate, nu avem această posibilitate a exercitării dreptului constituțional la grevă, însă, după cum știm din istorie, dreptul la grevă a fost câștigat prin practică, printr-o primă grevă ilegală, așa că noi ne mobilizăm pentru luna iunie în așa fel încât să concentrăm cât mai mulți colegi care vor utiliza de două variante legale”.

„Prima dintre ele se referă la donarea de sânge și avem în vedere să sincronizăm aproximativ 200-300 de polițiști care în aceeași zi vor dona sânge și implicit vor lipsi de la locul de muncă. În al doilea rând, faptul că, ca și abatere disciplinară, se reține întârzierea repetată de la serviciu a polițiștilor, asta înseamnă că dacă întârzii o singură dată, dau un exemplu, patru ore sau șase ore la muncă, nu poți să fii sancționat disciplinar”, a adăugat Cosmin Andreica.

„Așa că vom uzita de aceste două variante legale pe care le avem la dispoziție pentru a trage și noi un semnal de alarmă, mai ales în contextul în care politica dezastruoasă a Ministerului Afacerilor Interne al domnului Bode, care astăzi cred că poate să aibă rolul de gropar al Poliției Române, pentru că în timp ce vorbim se derulează procesul de admitere la cele trei școli de agenți de poliție, iar după prima probă fizică au rămas mai puțini candidați decât numărul de locuri disponibile în școlile de agenți de poliție. Este o situație fără precedent în istoria Ministerului Afacerilor Interne”, a mai spus liderul Europol.