Consiliul Județean Ilfov continuă tratamentele pentru distrugerea ambroziei. Intervenții pe drumurile județene 200 și 200A (VIDEO)

Consiliul Județean Ilfov continuă tratamentele pentru distrugerea ambroziei. Intervenții pe drumurile județene 200 și 200A (VIDEO)
Captură Video: Consiliul Judenean Ilfov / Facebook

Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu Ilfov, aflat în subordinea Consiliului Județean Ilfov, continuă tratamentele pentru combaterea și distrugerea ambroziei de pe marginea drumurilor. Cosirea se face acum pe DJ 200 Ștefănești – Dascălu și Dj 200A Afumați – Petrăchioaia.

Tratamente pentru distrugerea ambroziei, în Ilfov

„Pentru o protecție completă împotriva acestei plante invazive, acțiunile întreprinse de Consiliul Județean Ilfov trebuie completate de intervenții similare la nivel local, în orașe și comune, precum și pe terenurile private, prin implicarea tuturor proprietarilor sau deținătorilor de terenuri, pentru un aspect cât mai plăcut al comunității și, în special, pentru a elimina impactul negativ asupra sănătății populației”, a transmis CJ Ilfov, condus de Hubert Thuma.

Anterior, tratamente pentru combaterea și distrugerea ambroziei s-au făcut pe DJ 200 Gagu-Grădiștea, DJ 401A Bragadiru-Măgurele și DJ 401D Crețești-Copăceni, DJ 402 Măineasca – Petrăchioaia și DJ 101 Moara Vlăsiei – Grădiștea, DJ 602 Săbăreni – Buftea, DJ 101 Grădiștea – Sitaru, DJ 101J Sitaru – Mânăstirea Sf. Nicolae – Balamucea și DJ 401D Dărăști – 1 Decembrie.

Ambrozia e o plantă periculoasă pentru sănătatea omului. Ea provoacă alergii puternice în perioada înfloririi și poate produce pagube semnificative de recoltă. Ambrozia trebuie distrusă în perioada cuprinsă între răsărire și apariția primelor inflorescențe. Cele mai bune rezultate pentru combaterea buruienii se obțin prin cosirea manuală sau cu echipamente mecanice de tuns iarba.