Mii de pelerini au venit sâmbătă la Mânăstirea Prislop pentru a se ruga părintelui Arsenie Boca cu ocazia comemorării a 26 de ani de la dispariția părintelui, informează Mediafax.
Un număr mare de credincioși a venit la mormântul aflat la Mânăstirea Prislop în județul Hunedoara pentru a marca 26 de ani de la trecerea în neființă a „Părintelui Ardealului”. La mânăstire a avut loc și un parastas dedicat acestuia.
Nicolae Răducu, căpitan în cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Hunedoara a declarat că nu poate estima un număr exact de oameni prezenți acolo.
„Putem spune doar că au fost mii de oameni la Mănăstirea Prislop, la mormântul părintelui Arsenie Boca. Nu putem face o estimare corectă deoarece e un continuu du-te-vino acolo. În timp ce unii pelerini sosesc, alţii pleacă, aşa că e dificil să spunem câte persoane participă, în aceste zile, la pelerinaj. Au fost persoane venite din toate colţurile ţării”, a declarat Nicolae Răducu.
Răducu a afirmat că pelerinii au venit de vineri la Mânăstire, dar și pe timpul nopții aceștia nu au contenit să ajungă la mormântul părintelui Arsenie Boca.
„Forţele de ordine se află încă de ieri (vineri – n.r.) la mănăstire. A fost asigurat un flux acolo. Pe o poartă se intră, pe alta s-a ieşit şi, din fericire, nu au fost incidente. Au mai fost câţiva oameni care s-au dus la medicii de la ambulanţele prezente la faţa locului să îşi măsoare glicemia sau să le spună că li s-a făcut rău, pentru că aşa se întâmplă când e un pelerinaj, vin oameni care au postit. Din fericire, niciunul dintre aceste cazuri nu a fost grav şi nu a fost necesar transportul la spital”, a spus Nicolae Răducu.
Peste o sută de polițiști, jandarmi și pompieri păstrează ordinea la Mânăstirea Prislop, în această perioadă numărul pelerinilor fiind foarte mare.
Anul trecut, la comemorarea a 25 de ani de la moartea părintelui, peste 50.000 de credincioși au fost aici.
Arsenie Boca s-a născut în 1910, a fost torturat de fosta Securitate din cauza convingerilor lui și a fost alungat de la mânăstire în timpul regimului comunsit. Părintele a murit pe 28 noiembrie 1989, el fiind considerat de pelerini „Sfântul neîncoronat al Ardealului”.
Episcopia Devei și Hunedoarei au început să strângă dovezi și mărturii despre viața părintelui, Biserica Ortodoxă Română începând procesul de canonizare.