Un bărbat din Statele Unite ale Americii şi-a cerut la bătrâneţe în căsătorie iubita din liceu. Se pare că cei doi s-au cunoscut în urmă cu 60 de ani, și își reluaseră relația de o lună, moment în care bărbatul a decis să o suprindă cu o cerere în căsătorie, chiar pe aeroportul din Florida. Momentul a devenit viral pe TikTok.
Un medic din SUA şi-a cerut în căsătorie iubita din liceu. Aceștia s-au cunoscut cu 60 de ani în urmă, pe vremea când erau niște adolescenţi, însă povestea lor de dragoste nu a funcţionat la vremea respectivă, așa că au pierdut legătura, până în urmă cu aproximativ o lună.
După săptămâni de conversaţii la telefon, bărbatul a organizat o surpriză de neuitat pentru Nancy atunci când ea a ajuns în Florida pentru a-l întâlni. În acel moment femeia a spus “DA!”, în văzul tuturor celor prezenți în aeroport. Momentul a fost înregistrat, devenind astfel viral pe TikTok.
„Draga mea Nancy, au trecut 60 de ani de când ne-am întâlnit, 56 de ani de când am ieşit împreună, 10 ani de când te-am văzut ultima dată şi 20 de zile de când am început asta. Tu ai fost mereu cea de care am fost îndrăgostit, încă de pe vremea când erai majoretă. Îmi aduci zâmbetul pe faţă, îmi faci inima să tresară.”, a spus Thomas, cu vocea tremurândă de emoţie.
@jobuns_ Replying to @jjayyciee ♬ original sound – Jojo