Imagini revoltătoare pe o stradă din Calafat: Polițist amenințat cu moartea în fața colegilor, care nu au intervenit (VIDEO)

Imagini revoltătoare pe o stradă din Calafat: Polițist amenințat cu moartea în fața colegilor, care nu au intervenit (VIDEO)

Un polițist din Calafat a fost umilit și amenințat cu moartea de un scandalagiu sub privirile colegilor săi care nu au intervenit deloc în ajutorul său. Mai mult, după scenele revoltătoare, scandalagiul a fost lăsat să plece acasă.

Polițist din Calafat, umilit sub ochii colegilor

În urma incidentului petrecut pe 18 iulie a fost declanșată o anchetă la nivelul IPJ Dolj, scrie gândul.ro.

Polițistul agresat a intervenit pe o stradă unde fusese anunțat un scandal. Ajuns la fața locului, unul dintre bărbați avea un comportament extrem de violent și amenința că-l omoară pe cel cu care era în conflict. Polițistul a încercat să-l oprească folosind spray-ul lacrimogen aflat în dotare.

Agentul a încercat să-l încătușeze pe scandalagiu în momentul în care acesta era amețit și stătea jos, dar rudele bărbatului au intervenit.

Individul s-a ridicat și s-a repezit la polițist, care a fost salvat de alți polițiști și jandarmi ajunși la fața locului. Abia au reușit să-l imobilizeze pe agresor și să-l bage în mașină.

A doua zi, polițistul a făcut plângere la Parchet pentru ultraj. Procurorii au stabilit control judiciar pe numele scandalagiului, pentru următoarele 60 de zile. Acum a fost demarată și o anchetă internă, iar doi polițiști sunt cercetați disciplinar.

Potrivit Sindicatului Polițiștilor Dolj, agresorul polițistului mai are la activ încă două dosare penale pentru ultraj. Sindicaliștii sunt uluiți de faptul că acesta nu a fost arestat preventiv:

„Fostul șef de post de la Carpen, mutat la Calafat de catre numitul în funcție prin metoda patentată la I.P.J. Dolj, retrogradarea în funcție, agent șef principal Lăcrățeanu Nicușor, este amenințat cu moartea de un individ care mai are întocmite două dosare penale pentru ultraj.
De ce acest individ nu este reținut poate ne explică cei care conduc acest inspectorat. Sau poate doamna care iubește atât de mult adevărul judiciar. Acum culegeți ce ați semănat timp de trei ani de zile, domnilor de la București! Domnule ministru de interne Cătălin Predoiu, chiar nu vreți să veniți la Craiova?”, a scris sindicatul pe Facebook.